kuliuzar

e groaznic fara parinti tinand cont ca numai ei ne iubesc neconditionat si ca ei sunt singurele persoane in care putem avea incredere suta la suta oricand

kuliuzar

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre

kuliuzar

Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită ***ând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

kuliuzar

Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.

E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetïţa mea!

crissstti

Urata tema  Gaby, dar tinand cont ca se apropie Pastele am sa va povestesc...La inceputu lu 96 m-am mutat in Brasov din Timisoara urma sa ma insor .Maica-mea era specialista la facut covrigei ,cu o saptamana inainte de cununia civila eram toti in febra pregatirilor ai mei la Timisoara si noi aici la Brasov . In timp ce zugraveam in baie suna telefonu si sunt anuntat ca pe mama a internat-o de urgenta , comotie cerebrala...A urmat o saptamana infernala in care am facut naveta Brasov-Timisoara-Brasov aveam si aici treaba si acasa sa vad cum se mai simtea mama .Sambata a fost cununia civila dupa ce am terminat urcate in tren si la Timisoara . Cand am ajuns seara in gara m-a asteptat taica -meu si mi-a zix ca mama a murit...asa ca covrigeii in loc sa-i folosim la cununie i-am folosit la inmormantare .A fost cea mai neagra zi din viata mea...sper sa nu pateasca nimeni ce am patit eu ...am spus da la ora 10 si dupa juma de ora a murit mama...mi-au dat lacrimile...

kuliuzar

momentul mortii propriei mame nu poti sa-l uiti niciodata...ti se intipareste in minte pana la propria-ti moarte deoarece simti ca se rupe ceva din tine in momentul acela,e greu de explicat,numai cine a patit stie ce inseamna

tantzel

poi cum sa fie Gaby, super greu..... pe cine altcineva avem in lume decat parintii! ei ne iubesc mai mult ca orice si noi trebuie sa ii rasplatim cu si mai multa iubire! eu de exemplu am ramas fara tata de la varsta de 1 an :| ! ai mei au divortat la putin timp dupa ce m-am nascut..... mi-a fast foarte greu stiind ca nu am si eu pe cineva care sa imi dea sfaturi ca de la tata la fiu. Si culmea e ca tatal meu e vecin cu mine, are locuinta fata in fata cu a mea  :| ! Oricum mama a facut o treaba foarte buna facand si pe mama si pe tata in acelasi timp asa ca nu i-am simtit foarte mult llipsa.... dar oricum acolo ceva-ceva un gol mic tot este :(

Eu4ever

mai, cu mama nu ma am io cine stie ce bine da' nu cred ca as suporta prea usor pierderea ei...cu tata e mai...relativ, am trait fara el pana la varsta de 8 ani...apoi mama s-a recasatorit si acuma ne e bine in 3 :D asa ca amandoi mi-s ok, ca ei stiu ce si cum...si nu mi-ar fi usor, asta clar...

zuzuzuzu

Au trecut 16 ani de atunci...
Inaintea disparitiei il vizitasem din doua in doua saptamani si la plecare obisnuiam sa-i facem cu mana... Lucrul acesta nu s-a intamplat si uite asa am ramas uitandu-ne in gol in speranta unui gest...
A fost primul semn ca nu se va mai intoarce niciodata.
Imi amintesc doi copii care umla printre lucrurile din casa lui intrebandu-se daca-si vor revedea taticul...
El... e undeva departe de puterea noastra de intelegere.
El e liber!
Lipsit de griji, familie, copii, in fine, persoane pentru care conteaza.
El e liber...

ralukutza

:-< Urat... anul asta se implinesc 8 ani de cand a murit mama mea, aveam 12 ani pe atunci, era bolnava (pancreatita) si a fost internata intai la Bt, apoi in Is... nu-mi dadeam seama la vremea aceea cat e de grava starea ei, si acum tin minte k in ziua cand a murit la spital nu am vrut sa ma duc sa o vad. Cred k a fost cel mai bine :( Si acum imi amintesc de ultimele ei luni petrecute la spital si multe lucruri pe care mi le facea, copil fiind. In tinerete tatal meu era mai sever (stiu asta de la surorile mele mai mari), dar eu seman perfect cu mama si mi-a iertat multe prostii de ale mele, probabil ii amintesc mult de ea sau poate pt k sunt cea mai mica....Oricum stiu k ea ne vegheaza de acolo,de sus, si are grija de noi :(

mishucj

mio dat lacrimile la ce am citit

mishucj

sincer nu stiu cum e dar si cand  eram plecat in vacante nu puteam fara sa dau un telefon..greu...ma gandesc k clipa  aceea va veni si ce voi face...cred k voi muri de durere :((((((

alynabest

Fara mama, nici nu vreau sa`mi imaginez. :|
Uneori mai visam ca murea si ma trezeam plangand.
Imi pare rau pt cei ce`i simt lipsa. :(

mcara

Cel mai greu este cand esti foarte departe de parinti si unul din ei se prapadeste! Simtamantul ca nu ai fost langa acel parinte cand s-a dus.....este insuportabil. Din cauza asta vin in tara in fiecare an....atat cat mai pot!!

NoHopE-.

Ar fi greu sa nu ai parinti , sau in cel mai rau caz unu din ei sa moara.Totusi mie nu mi se pare prea mare chestie....nu am tata , mama a fost la servici non stop ....si eu am fost crescut de bunici 14 ani i.Si abia acum de un an locuiesc cu mama...In orice caz, si daca ar muri si daca nu pentru mine viata ar fi aceeasi..

mambo

se spune ca timpul le vindeca pe toate. mama s-a dus cand deja eram casatorit, la casa mea, pe picioarele mele. au trecut zece ani de atunci.
timpul NU vindeca!!!

milanezul

M-am mutat cu prietena la apartament din septembrie si pana acum o duc foarte bine . E mult mai "frumos" fara parinti care sa te cicaleasca mereu la cap, asa ne vedem mai rar, ne iubim mai mult si intelegem sa ne apreciem .

milanezul

Acum depinde de context. Una e sa traiesti departe de parinti si alta e sa nu mai ai parinti.

Benu

Ai mei au divortat cand aveam vreo 3 ani... cu aproximatie, ca mama evita mereu sa-si aduca aminte de asta. Cu timpul am inteles si de ce.
Nu i-am simtit niciodata lipsa, ba chiar am simtit protectia mamei mai mult decat oricine altcineva dintre prietenii mei. Abia dupa terminarea facultatii a inceput s-o lase mai moale cu severitatea si strictetea :P
Pe de alta parte, numai de doua ori mi-am adus aminte cu tristete de faptul ca am un tata biologic.
Cei care raman cu copilul "pe cap" primesc pensie alimentara de la parintele plecat. Al meu s-a gandit ca nu tb sa-mi mai plateasca atatia bani, cam prin anul 2, ca ce, am terminat deja fack, nu???  Atunci mi-am dat seama, ca pe langa faptul ca nu-l intereseaza persoana mea sub nici o forma, nu stie nici macar cati ani am :)))
A fost o zi in care le-am povestit colegilor de grupa si prietenilor ce si cum. Am ras de faza asta 99,99% din timp. Restul era clipa de tristete si repulsie pe care le simteam.
A doua oara am simtit un fel de tristete amestecat cu ura, pt ca din cauza lui, am pierdut pe cineva drag. Dar de atunci a curs multa apa pe Dunare si deja am trecut la indiferenta. Iar daca l-as revedea, probabil ca asta l-ar durea cel mai tare. Asta, numai si numai daca o fi avand si el sentimente :P

andreyutzzu

cum se numeste melodia pe kre a scris-o kuliuzar stie cineva????

adrya

din pacat am trait fara tata parinti mei au divortat  cand eu aveam 8 luni  dar sincer nu iam simtit lipsa deloc  pt mine mama   mea care o iubesc din tot sufletul a tinut loc si de tata

nikko

parintii mei au divortat cand eu aveam 6 ani si, bineinteles tatal refuza sa ne plateasca  pensie alimentara.am scris la o revista, se numea Pro Patria si era revista Politiei Romane(aveam 10 ani), a venit cineva de la Bucuresti, au facut un reportaj si m-au ajutat sa-mi primesc banii.Eram in clasa a VII cand am hotarat sa renunt la numele de familie( al tatalui).nu am reusit ptr. ca aveam nevoie de acordul lui, iar la 18 ani cand puteam sa o fac, deja ranile mi se inchisesera si pur si simplu nu-mi mai pasa.ne-am revazut dupa multi ani, dar ptr. mine nu inseamna nimic.nici macar ura nu mai am ptr. el si ptr. ceea ce ne-a facut.

puffarina

doamne, cine m-o fi pus sa... citesc temele la rand.... :((:((:((
invatatura de minte.... pe viitor, doua sunt de ajuns (asa ca sa fac si o gluma)....

maria_v10

Am trait fara parinti de la 14 ani..Fiind fata mi-a fost foarte greu!Nu va inchipuiti ca-s morti!Doar s-au retras la ''casa batraneasca'' de la tara...Nu a contat ca nu stiam cu ce se  prepara un ou fiert!A lasat unele urme adanci,desigur..poate de asta acum  imi sufoc fetita mea cu prezenta!Sper ca atunci cand  va avea nevoie de mine sa stie ca sunt la un metru de ea!Sper ca sa paseasca in viata cu dreptul!Nu sa stea seara si sa isi inchipuie cine stie ce scenarii cu ''oare cum ar fi fost daca...'' cum face mamica ei!Ar trebui sa  recunoastem foarte usor acesti oameni ca mine care si azi tanjesc dupa dragoste...in toate formele ei!

eu.sonia

parintii mei traiesc si nu sunt divortati...dar 9 luni pe an eu locuiesc singura...vin acasa odata la 2-3 saptamani si in vacante. e foarte frumoasa viata de student, in alt oras... pleci, esti liber, inveti sa te descurci, traiesti, te bucuri, iubesti...te schimbi. dar despartirea de familie si locul in care ai trait 18-19 ani....e un fel de soc. imi amintesc cum eram la 19 ani...ma bucuram ca plec, ca incep o viata noua...pt ca, intr-adevar, e special, te simti mare ...... dar ma durea foarte tare cai ma rup de tot. ca voi avea parte doar odata la cateva weekend-uri de viata pe care altfel, o aveam zilnic...intr-un fel..e frumos si sa locuiesti intr-un oras mare, universitar, sa ramai acolo...dar depinde de fiecare. eu chiar nu am fost genul crescut sub clopotul de sticla...sa zic ca ma temeam ce fac fara mama sau tata in umbra mea mereu....dar e sentimentul ca nu-i ai aproape, ca nu-ti zambesc cand plangi, ca nu te asculta cand te doare, ca nu sunt langa tine, cand te bucuri...in fiecare an, cand vine toamna, ma simt la fel. nu m-am schimbat mai deloc de la 19 ani...doar ca experienta anilor traiti la 150 km de casa, mai aplaneaza din sentimente...deja stiu cum e. si incerc sa ma bucur mereu ca ii am, ca ne intelegem bine, ca sunt aproape de mine mereu...macar emotional....

lorywit

de la 5 ani traiesc fara parinti,diverse traume si-au pus amprenta,dar mint,parintii mei au fost bunicii,am si o mama pe undeva...o respect si cam atat...hm,delicat subiect pt. unii dintre noi':)

crissstti

Nu ai cum sa sti cum este daca nu ai trecut prin asta !

HAIDUCUL1

GREU,GREU,GREU,etc. dar cu timpul uiti.Uiti si cu ajutorul prietenilor.

Fleeky

Condoleante Crissti....Eu i-am pierdut pe amandoi parinti cand aveam opt ani,mama a avut cancer si au operato la Bucuresti si tatal meu asteptand rezultatul operatiei a facut comotie cerebrala si a murit cu o ora inaintea mamei.Eram inca la scoala si am vazuto pe sora mea mai mare(era casatorita) in birou la director si nu stiam de ce este acolo,ca nu facusem nici o nazbataie.Cand a intrat in clasa si nea chemat afara(am o sora geamana) atunci am vazut ca era in doliu,am realizat ca cu mama sa intamplat ceva ,dar nici decum cu amandoi odata.........De uitat nu pot zice ca am uitat......Caci si eu am copil si cind era mic ma intreba unde sint bunicii?............Acum este mare si i-am povestit de ce nu are bunici.......

NimEnY

nici nu vreau sa stiu cum e.ink am ambii parinti.as vrea sa nu moara niciodata.
dar in schimb de o luna nu mai am bunic

mandarincik89

e foarte greu sa stii ca pleci acasa si nu te asteapta nimeni .....ca intri in casa si casa e pustie...ai vrea sai cuprinzi si sa le povestesti ce ai mai facut toata ziua...dar nu mai sunt din pacate....stiu ce inseamna asta pentru ca trec prin asa ceva.....si plus la asta mia murit si prietenul...o data cu pierderea lui imi doream sa nu mai fiu nici eu....nu doresc nici la cel mai mare dusman sa treaca prin ce am trecut...

simpson

la mine e foarte bine fara parinti. imi vad de patratica mea si restul nu conteaza.
stiti cum e, singura chestie pe care nu o poti alege sint parintii

kisu

E dureros de usor. Parintii mei sunt prietenii mei. De 11 ani de cand sunt casatorit traim fiecare cu familia noastra. Si realizez cat de usor e sa stiu ca sunt bine si sa-mi vad activitatile zilnice, dar obligatoriu sa ne intalnim in fiecare Sambata pentru cateva ore.
Mult prea putin pentru cei care traiesc pentru noi, copiii lor.
Sunt parinte si le ofer parintilor mei ceea ce voi astepta eu de la copiii mei.

misterra

Mi-e foarte greu sa raspund la tema asta, am evitat-o mult timp dar se incapataneaza sa rasara in fiecare dimineata. Nu imi place pt ca ma forteaza sa imi imaginez o lume fara parinti, si mi se pare o lume mai trista. Vor fi mereu mama si tata pt mine, dar am invatat in timp sa mi-i fac prieteni, sa vad oamenii de dincolo de rolul lor, si de asta  mi se pare greu fara ei. Pt ca as pierde si parinti, si prieteni in acelasi timp.  

Cum este sa traiesti fara mama sau fara tata ? Fie ca sunt plecati, fie ca nu mai sunt, pur si simplu..."
E usor daca sunt ei plecati, sau daca suntem noi plecati, pt ca stim ca daca vrem, cand ne doare dorul, ne putem intoarce. Sau punem mana pe telefon, si ne vindecam de dor cand le auzim vocea. Problema apare cand nu mai sunt pur si simplu, pt ca atunci, oricat de tare vrem, orice am face, nu mai putem. SI asta doare. Ne doare neputinta de a ii mai putea saruta o data, ne doare lipsa mangaierii pe care doar un parinte o ofera. Luam totul de-a gata, ca si cum ni s-ar cuveni, si plangem cand lumanarea nu ma invie, ci doar (ne) lumineaza.