Salut,

Lansez aceasta tema pentru ca am vazut un interes in ce priveste desfasurarea activitatii de zbor in tarisoara noastra.

Dupa cum multi dintre voi ma stiti, sunt membru pe acest site de mai bine de 10 ani (acusica 11 ani), de cand eram pustan de 15 ani. Înca de pe atunci eram pasionat de aviatie.
De zbor am fost fascinat de cand eram mic. Eram mereu cu ochii pe cer dupa tot ce zboara si daca stau sa ma gandesc majoritatea fragmentelor de memorie din copilarie contin avioane. Imi amintesc cum ma tragea într-o dimineata mama dupa ea, grabita sa ma duca la gradinita si eu ma uitam fascinat la formatia de MIG-21 care trecea deasupra orasului - era probabil o misiune de politie aeriana, pentru ca razboiul din Kosovo era in plina desfasurare, dar eram prea mic ca sa stiu eu de-astea, pe mine ma fascinau bucatile de metal care zburau deasupra.
Imi amintesc Wilga care tragea cate 2 planoare pe deasupra cartierului meu. Nu stiam ca se numeste Wilga si ma prefaceam ca ma enerveaza sunetul motorului in stea, dar ma enerva doar ca eu nu puteam sa stiu cum e sa fii acolo sus.
Imi invidiam prietenii care stateau la etajul 4 ca puteau vedea foarte de aproape AN-2-urile care veneau la stropit peste oras - in timp ce eu stateam la parter fara sa pot vedea mare lucru.
Totusi la 13 ani am avut ocazia sa imi cunosc un unchi care locuieste in Bucuresti. Mecanic de aviatie - desi e mult mai mult decat un mecanic, este un restaurator in adevaratul sens al cuvantului. Cand am calcat prima data in casa lui am crezut ca am ajuns in rai. Zeci de machete de avioane prin toata casa si chiar o pala de la o elice de avion.
Mai tarziu in acel an respectivul unchi ne-a facut o vizita la Deva. Venise pentru a juriza un campionat de aeromodele. Atunci am luat prima data contactul cu aerodromul - locul ala magic de unde pleca Wilga aia "enervanta" cu planoarele in coada.
Au fost 3 zile de poveste in care am putut admira avioanele si planoarele de aproape.
Firma la care lucra unchiul meu avea si un mic avion de agrement - de doua locuri - un ULM (de la ultra-léger motorisé) - sau pe romaneste avion ultrausor - model Zephyr 2000, care a venit in vizita la Aerodrom pe parcursul campionatului.
Fiind si ziua mea, drept cadou am primit un zbor cu minunatia aia. Are rost sa va zic ca imi era frica de inaltimi? Mi-a fost putin frica la inceput, pana a pornit motorul, dar am inghitit in sec si a fost primul moment in viata in care am decis sa imi infrunt fricile - like real men do!
Imi amintesc cum ne-am aliniat pe pista, pilotul a bagat motorul in plin, au urmat cateva secunde care au parut zeci in care avionul se zdruncina tare la fiecare mica denivelare a solului in timp ce prindea viteza. Stomacul imi era aruncat in toate partile de zdruncinaturile puternice, pana cand cu un ultim zdranganit puternic avionul s-a desprins. Tot ce se mai auzea era sunetul infundat al motorului ca un tub de bas care vibra continuu si in rest totul era lin. M-am uitat in stanga, iarba trecea pe langa mine cu viteza ametitoare. Ne-am ridicat aproximativ 10-15 metri de la sol, si pilotul a inclinat avionul la 45 de grade spre stanga in timp ce inca eram in urcare. Priveam fascinat si fara absolut nici o frica cum pamantul alerga sub mine.  Privirea a fost atrasa brusc de multitudinea de ceasuri de pe bord. Aproape ca am uitat sa ma bucur de peisaj. Pilotul mi-a zis sa pun mana pe mansa si sa o imping spre stanga apoi spre dreapta. Am facut-o temator. Nu cred ca am miscat-o mai mult de 5 milimetri spre stanga si avionul deja incepuse sa se incline rapid.

Apoi a urmat aterizarea. Pentru orice virgin al aerului momentul in care un avion este pus pe panta de aterizare este un moment special. Corpul nu e obisnuit cu miscarile tridimensionale, iar cand botul avionului e indreptat catre pamant si incepe sa coboare, stomacul vrea sa ramana pe loc, asa ca simti cum totul se urca in gat. E o senzatie tare... gadila. Din pacate acum nu o prea mai pot simti, doar la variatii mari de panta...

Dupa episodul asta m-am inscris la cercul de Aeromodele de la Palatul Copiilor. Un an de zile am mesterit sa contruiesc 4 Ciocarlii - sau cum am botezat-o pe prima din greseala "Ciocarla". Erau niste planoare din carton si lemn care zburau cateva zeci de metri daca erau construite cum trebuie si aveai unde sa le lansezi.

La 15 ani am vazut reclama la postul local de televiziune pentru inscrieri la cursurile de planorism. Pe mama am convins-o usor sa ma lase, cu tatal meu a fost mai greu - avea fobie de avioane (ceva experiente de prin armata cand a trebuit sa sara cu parasuta).

Astfel am inceput cursurile de planorism la Aeroclubul Romaniei. Acolo am avut ocazia sa fiu invatat sa zbor de niste instructori extraordinari care, pe langa zbor, ne-au invatat pe cei care au urmat cursurile respective si disciplina si au contribuit si la cei 7 ani de acasa.
Am multe povesti mai mult sau mai putin amuzante din perioada aia.

Timp de 4 ani am practicat planorismul la Deva la aeroclub. Cursurile erau (si sunt si acum) subventionate de stat pana la varsta de 23 de ani. Totusi lucrurile la aeroclub nu sunt atat de roz pe cat par initial pentru ca in final e o institutie de stat, iar lucrurile in institutiile statului sunt mereu incerte. Planuri sa ma duc in aviatia comerciala nu aveam pentru ca pe forte proprii este foarte costisitor iar pe putinele locuri subventionate la academie se bateau sute de oameni mult mai pregatiti teoretic decat mine - si in fond nici nu imi place ideea de a "pilota" autobuze zburatoare. Ca sa devin instructor de planor din nou - nu prezenta o oportunitate datorita incertitudinii din aeroclub - si apoi se punea problema banilor care nu erau foarte multi intr-o astfel de meserie. Din trupa de 20 cu care am inceput eu sa zbor un singur baiat a devenit instructor - el avand si sustinere din partea familiei lui care avea tangente cu aviatia. Asa ca in 2010 m-am lasat de acest sport si m-am indreptat catre facultate.

Pe parcursul facultatii m-am rupt destul de mult de zbor. Am mai avut cateva iesiri prin vacante cand mai mergeam pe la aerodrom, sau pe la prieteni de prin tara. In rest m-am rezumat la simulatorul de zbor de pe calculator.

Dupa 3 ani de facultate m-am angajat in IT (in 2014). Salariu bunicel pentru inceput de drum si perspective mari de evolutie. Atunci mi-am propus ca in urmatorii ani sa ma reapuc de zbor si poate chiar sa devin propietar de aeronava.

Anul trecut am vazut ca un prieten din facultate s-a apucat de zbor cu parapanta. L-am intrebat de sanatate si mi-a zis ca face parte dintr-un club de zbor si ca au chiar si planoare.

Astfel am luat contactul cu Aeroclubul Blue Eagles. Un club mic dar cu planuri mari.
Clubul a luat nastere la initiativa a 4 oameni - majoritatea parapantisti, care prin forte proprii au pus bazele clubului si au asigurat prin mari eforturi dotarea initiala a clubului - cateva parapante, cateva statii de emisie receptie pentru parapante, 4 planoare de simpla comanda, doua remorci pentru planoare, statii si transpondere pentru planoare etc. Toate astea le-au facut pe banii lor cu niste sacrificii uriase (si-au facut credite ca sa le materializeze) cu scopul de a crea o comunitate cu un tel comun - sa zboare!
La inceputul acestui an, dupa organizarea unui mitting aerian - reusit din punct de vedere al spectacolului dar care a zdruncinat putin cativa membrii ai clubului, s-a decis o reorganizare a activitatii. Unul dintre membrii fondatori s-a vazut in fata situatiei de a fi nevoit sa se imprumute considerabil pentru a acoperi o parte din cheltuiala cu mitting-ul. Din fericire, si-a recuperat banii de la sponsori. Totusi a decis sa nu acopere creditul contractat dupa recuperarea banilor, ci sa ii investeasca in achizitia unui motoplanor.
Mai multi membri noi, printre care si eu ne-am alaturat clubului, in timp ce alti membrii mai vechi au decis sa se retraga dupa acest episod.
Acum suntem in plin proces de reorganizare.

Activitatea clubului se imparte in 4 categorii:
Parapanta - colaborare cu o scoala de parapanta pentru cei ce doresc sa invete, si participare la concursuri cu membrii licentiati.
Planor - activitate de zbor cu planorul pentru detinatorii de licente si pe viitor si participare la concursuri.
Motoplanor - activitate de zbor cu motoplanorul pentru orice doritor.
Fotografie - activitate de fotografie aeriana si spotting.

Bineinteles problema cea mai mare a clubului este finantarea. Daca partea de parapanta este relativ ieftin de intretinut, partea de motoplanor aproape ca se autosustine, nu acelasi lucru se poate spune si de sectiunea planorism.
Aici avem nevoie de cele mai mari investitii. Avem nevoie de un mosor pentru a ridica planoarele de la sol la costuri mici - mosor care costa aproximativ 5000 de euro. Avem nevoie de un tractoras si o cositoare pentru intretinerea pistei de la aerodrom si pentru restul activitatilor logistice. Ne dorim sa realizam un nou mitting mult mai spectaculos decat cel de anul trecut care va necesita ~15000 de euro. Avem nevoie de cateva statii de emisie receptie pentru planoare si cateva transpondere - costul acestora depasind 2000 de euro. Trebuie sa echipam planoarele cu cateva parasute de salvare - din nou cateva mii de euro, iar intretinerea propriuzisa a planoarelor implica costuri de aprox 700 de euro/planor/an (asigurare+ARC - prelungirea anuala a licentei de zbor a planorului+reviziile). Mai dorim de altfel sa trimitem atat motoplanorul cat si o parte din planoare la o restaurare.

Pentru moment sursele de finantare sunt cotizatiile membrilor (cate 100 de lei pe luna + bani care ii mai punem la comun daca trebuie sa rezolvam ceva urgent). Incercam sa mai obtinem cat mai multe formulare pentru cei 2% din impozit. Am solicitat sponsorizari de la mai multe firme, si incercam sa atragem membrii sustinatori - oameni care sunt dispusi sa ne ajute cu sume modice lunar chiar daca nu au treaba cu aviatia. Continuam la comentarii.