Buna tuturor! Stiu ca dupa titlu sunt buna de criticat, dar simt nevoia sa impartassesc cu oameni straini, obiectivi, trairile intense prin care trec si as aprecia foarte mult daca mi-ati oferi cateva sfaturi. Poate daca sunteti destul de sinceri/e, cu siguranta vor fii printre voi persoane care oarecum se regasesc in situatia mea. Este foarte greu sa gasesti pe net forumuri in care te poti sfatui cu cineva si care sa fie ACTIVE! Nu mai lungesc introducerea si incerc sa nu fac nici cuprinsul prea consistent..
Pe scurt, el:artist eu: fiica de artist, (cantareti mai exact). Ne cunoastem de vreo 15 ani. El este cu 10 ani mai mare. Sunt femeie acum la 30 de ani dar ma stie de copil. Scanteia a avut loc in mintea si sufletul meu in urma cu apx. 6 ani cand i-am dat importanta dansului. Desigur...amandoi ne vedeam cu alti ochi, mai exact eu femeie, el barbat :)) Este o fire foarte jucausa si flirtoasa, cum sunt majoritatea artistilor, dar....avea acel ceva candr-un  era cu mine. Au fost multi colegi de breasla care filtrau cu mine, dar nu aveam nici o treaba cu ei. Prin urmare el imi dadea tarcoale inimii...strangeri in brate, atingeri firave, jocuri de cuvinte mai mult sau mai putin perverse...dar nu actiona mai mult. Era si este casatorit. Am incercat sa nu il bag in seama si am tras de mine suficient de mult ca sa ma pot indragosti de altcineva. S-a intamplat! Am cunoscut pe altcineva, care acum imi este sot si cu care am un copil superb, dar problema majora este ca....fluurii din stomac si arderile interioare nu mi-au trecut cand il revedeam pe EL...si nu imi trec nici acum. Am prins curaj, stiind ca oricum nu am nimic de pierdut si l-am sunat sa ii spun ce am simtit atatia ani pentru el si am vb vreo 2 ore la telefon. Prima lui reactie a fost...sa se simta  flatat desigur, dar si speriat pentru  ca nu vrea sa isi puna in pericol familia. Eu sunt mult mai sigura pe mine si sunt constienta ca nu voi renunta la familia mea vreodata, dar acel sentiment superb pe care nu l-am simtit nici cand mi-am cunoscut sotul, continua sa persiste si sa ma consume pe interior. E de la sine inteles ca suntem 2 adulti care putem sa fim discreti...dar el este mult prea speriat si agitat in prezenta mea. Ne jucam de-a soarcele si pisica de fiecare data cand ne vedem...si cand incerc sa il evit, el face pe interesantul si ma cauta el ,,ma eviti cumva...''. El imi spune ca vrea sa vorbim si cand ne intalnim ii este frica...sau cel putin asa se comporta luand ca scuza logica...dar aici despre ce vorbim? In dragoste nu mai e logica...e doar simtire...Ma intreaba ce se va intampla daca o sa ne placa ? :)) desigur, o intrebare stupida initial dar care da de gandit...normal ca o sa ne placa.El probabil ca nu vrea sa faca greseala sa se indragosteasca de mine, dar ce sa  mai zic eu, care m-am indragostit de el cu mult inainte sa imi cunosc sotul si uite ca am supravietuit.Ce sa fac? Daca va ajuta cu ceva, el este varsator...o zodie imprevizibila...Nici macar nu ne-am sarutat la naiba!