Conversations: Romania, with lights and shadows
Here you can make yourself heard, you can share you experiences with other people and start new conversations.
|
 |
|
 |
Strategia pentru siguranţă rutieră 2011-2020
|
Category: Romania, with lights and shadows |
Talk started by
nikko |
|
(106 answers) | 13.376 times displayed |
 |
Guvernul va interzice dispozitivele de detectare a aparatelor radar, va permite şoferilor să conducă vehicule şi fără permis, pe anumite drumuri, la ore speciale şi cu însoţitor, va creşte taxele pentru proprietarii de mai multe maşini şi va condiţiona permisul auto de învăţământul minim obligatoriu. După cum informează Mediafax, toate aceste măsuri au fost incluse în proiectul Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020. Documentul relevă că Executivul va evalua posibilitatea introducerii dreptului de a conduce anumite vehicule, în intervale orare speciale şi doar pe unele drumuri publice, anterior obţinerii pentru prima dată a permisului de conducere. Procedura va fi permisă după ce şoferul va fi supus unui proces de instruire şi testare şi va impune prezenţa unui însoţitor cu experienţă, care va răspunde juridic solidar cu şoferul pentru corectitudinea cu care este condus autovehiculul. În paralel, va fi introdus şi "permisul provizoriu de conducere", premergător obţinerii permisului auto şi valabil numai pe teritoriul României, cu anumite restricţii pentru şofer. Guvernul va interzice folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar, ca măsură împotriva "agresivităţii rutiere", va introduce obligativitatea permisului de conducere pentru mopede, va reduce durata de valabilitate a permisului auto de la anumite vârste, va interzice accesul pe drumurile publice a vehiculelor de tip ATV, cu excepţia drumurilor comunale, şi va impune finalizarea învăţământului minim obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere. În acelaşi timp va fi introdusă posibilitatea plăţii pe loc a amenzii, pe bază de chitanţă eliberată de agentul de poliţie şi cu eliminarea prescrierii proceselor verbale. Totodată, va fi introdus "tichetul de contravenţie", anexat permisului de conducere şi care va evidenţia amenzile plătite Pentru "creşterea gradului de intransigenţă" a legii în cazul vehiculelor care circulă cu viteză mai mare decât cea legală, vor fi majorate gradual, în funcţie de cuantumul vitezei. Procedura de examinare pentru acordarea permisului de conducere va fi modificată în sensul unei evaluări "mai ample", inclusiv medico-psihologice, a abilităţilor de conducere.
sursa: gds.ro |
 |
|
 |
 |
|
|
|
|