Pe 30 septembrie 2014, Caietul poposea la Amza Pellea acasa, la Bailesti. Mai precis, la aisha! De unde se trimiteau "niște pupici și o îmbrățișare caldă!"

La Bailesti, Caietul a avut de-a face cu atractiile locale. Am plecat de dimineaţă, l-am dus în casa în care am copilărit, în locul unde m-am pupat prima oară :D (culmea, azi e nuntă exact în acelaşi loc, ca şi atunci), am trecut pe la Amza pe la poartă, pe la şcoala mea... Am băut amândoi nişte pui de zaibăr (frate-meu a cules ieri şi trăgea mustul), am mâncat smochine şi nuci.

In final de excursie la Bailesti, in paginile Caietului s-a scris si senzational, fantastic, nemaiintalnit... Distractie, ce sa mai...

Dragii mei,

Am reținut Caietul mai mult decât îmi propusesem, deoarece, ca și înaintașii mei, am vrut să prind în el ceva mai mult decât știți deja, eu fiind printre cei care nu au făcut un mister din propria identitate. Am vrut, ziceam, dar n-am prea reușit, deoarece clasa pregătitoare mă solicită peste așteptările mele, zilele în care mai am chef să ies sau să-mi văd de anumite plăceri fiind foarte rare. De la o generație la altă, sunt tot mai îngrijorată și mai dezamăgită, fiind nevoită să lupt nu doar cu un nivel slab al elevilor, cât, mai ales, cu niște părinți care lasă de dorit în majoritatea domeniilor; bârfă, invidie, lene, lăcomie, hoție, viclenie... și mi-e ciudă că nu pot separa casa de școală. Mereu aduc cu mine stările proaste de acolo. Însă, ca pentru mulți dintre voi probabil, "Diseară.ro" este și pentru mine o altă lume, de câțiva ani, parcă de când mă știu. Glume, idei, opinii, sfaturi, crâmpeie de frumusețe interioară (și nu numai), povești de viață și multe altele, pe toate le-am găsit în locul acesta, în care am evadat ca un câine, noaptea, pe străzi străine, gustând un soi de libertate ciudată de a lătra în voie la stele. Am găsit porți deschise și m-am împrietenit cu alte vietăți sau am ciulit urechile dinapoia gardurilor, încercând să disting ce fel de suflete sunt dincolo...

De cei cu care m-am văzut o să-mi amintesc mereu cu drag... și am speranța că numărul lor va crește, deoarece pe mulți aș vrea să-i întâlnesc. Hohot, zâmbet, duioșie, regret, mirare, semne de întrebare, indignare, admirație, recunoștință, respect, compasiune, simpatie... și lista continuă... pe toate mi le-au stârnit postările voastre. Îmi pare rău că nu avem un buton de "LIKE!" [n.r. acum avem! :) ], deoarece de foarte multe ori aș fi vrut să transmit aprecierea mea față de anumite comentarii, fără cuvinte sau paranteze, fără să apară ca postare necitită. "Îmi place!", pur si simplu.

Referitor la asemănările și deosebirile dintre real și virtual, în cazul meu, cum am mai scris mai sus, cele două spații s-au intersectat; nu puține au fost situațiile în care virtualul a fost mai intens decât realul. Am râs cu lacrimi de foarte multe ori, în zile în care nu schițasem nici măcar un zâmbet în viața reală. Vă mulțumesc pentru tot! :*

Sper ca traiul nostru să capete culori ceva mai pastelate și asta să se resimtă și pe site; să găsim mai des în noi / rezervoare combustibil pentru mișcat colțurile gurii către urechi, să simțim dorința de a îmbrățișa, de a împărtăși un gând bun, o întâmplare hazlie, un cântec sau un vers.

S-aveți zilele pline de frumusețe și bucurie!

>:D< Cu simpatie,

                                      aisha

"Eu sunt lucrătorul cinstit și tenace,

De-aceea, eu am despre tot ce se face

Opinia mea.

 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 

Cât om mă socot, duc pe frunte toți spinii,

  Și crucea mi-o port, ca și când aș zbura,

Căci omul e om cât mai are opinii,

Aceasta-i opinia mea!"

- din poezia preferată - "Opinia mea" - A. Păunescu

  - cântecul preferat: "Sfârșitul nu-i aici" - F. Pittiș

 - animalul preferat: cu două picioare și nerv :D

Caietul lui Aisha

BONUS: carul alegoric de la Festivalul Zaibarului si a Prazului de la Bailesti, 2014! :)