Poate ca unii dintre voi sunt amatori de pescuit. Dar aceasta tema n-ar trebui sa-i preocupe doar pe cei care au aceasta pasiune.

Una dintre dramele pe care aceasta tara le traieste de zeci de ani este indiguirea Dunarii si a raurilor mari. Necesitatea acestor diguri a aparut atunci cand diverse comunitati umane s-au format pe zone inundabile ale Dunarii sau ale altor rauri, sau cand s-a dorit ca anumite zone inundabile sau inundate sa fie "redate agriculturii", precum s-a intamplat in Balta Brailei. Putin a lipsit ca si Delta Dunarii sa aiba, de fapt, soarta Baltii Brailei.

In judetul Giurgiu exista o zona pe care o traverseaza multi impatimiti ai pescuitului. Este zona dintre si in jurul localitatilor Prundu si Greaca. Acolo inca sunt cateva balti de pescuit, dar am cunoscut oameni care mi-au povestit ca pe vremuri, cand Dunarea inunda aceste locuri, se forma o delta pe langa care Delta Dunarii "era mic copil". Sigur, probabil sunt exagerari perscaresti.

Sa va povestesc de ce raurile si fluviile au nevoie sa inunde anumite suprafete. Vedeti voi, populatia de pesti trebuie sa se reproduca. Pestii trebuie sa depuna icre. De obicei, pestii si-au sincronizat depunerea icrelor cu inundatiile. Dunarea, pe vremuri, inunda suprafete foarte mari pe tot traseul ei romanesc. In toata Campia Romana, locurile pe care acum sunt localitati precum Rast (de care sigur ati auzit), Prundu, Greaca erau inundate periodic. Aici fluviul deversa cantitati uriase de peste. Cand apele se retrageau, aici ramaneau balti de diverse dimensiuni, in care pestii, profitand de adancimile mici si de lipsa curentului specific din fluviu, se reproduceau, depuneau icre si astfel baltile se umpleau cu tone de puiet. Cand Dunarea inunda din nou aceste terenuri, isi lua inapoi acest puiet, care repopula fluviul.

Digurile formate de-a lungul Dunarii au distrus, treptat, acest sistem de reimprospatare a apelor fluviului. Pestii au fost nevoiti sa-si depuna icrele in curent, acestea neputandu-se fixa si ajungand, datorita curentului, sa fie mancate. Adaugand la asta poluarea, dar si fenomenul braconarii, care in zone precum Giurgiu se intampla in cea mai mare parte prin folosirea de fluxuri de curent, care duc, printre altele, si la infertilitatea pestilor, s-a ajuns la situatia de acum, in care populatia de peste a Dunarii este mica si in scadere.

Acest fenomen s-a produs in toata tara. Erau rauri mici, dar pline de peste, care au saracit dupa indigure. In tara s-au mai adaugat si barajele (pe Olt, de exemplu, sunt cateva zeci), care au taiat pestilor accesul in amonte, adica le-au taiat posibilitatea de a-si depune icrele pe afluenti mai mici, unde habitatele le permiteau reproducerea.

Balta Brailei era, pe timpuri, o minune care depasea Delta Dunarii. Avea 60 de kilometri lungime si peste 20 de kilometri latime si se intindea intre bratul Cremenea si bratul Macin. Acolo gaseai salcii legendare, precum cea de pe canalul Filipoiu, unde regele Ferdinand construise un adapost care-i servea pentru cand mergea la vanatoare. Mihail Sadoveanu era un impatimit al zonei, in special al lacului Serbanu, langa care se gaseau paduri de dimensiuni impresionante de stuf si salcii, paradis natural pentru mistreti si pasari. Era atata peste in vechile balti ale Brailei, incat cei ce treceau pe acolo spuneau ca locul "pute de peste".
Cam toate acestea au fost rase de pe fata pamantului. Padurile s-au defrisat, baltile au fost secate, s-au construit diguri care au impiedicat apa sa mai inunde aceste terenuri, apoi s-au pus acolo culturi agricole. Cum cu forta apei este greu sa te lupti, Dunarea a continuat, din cand in cand, sa inunde aceste terenuri, care, fiind cultivate cu seminte tratate chimic, au dus la poluarea apelor formate si la imposibilitatea ca pestii sa se reproduca aici.

Acestea sunt dramele tacute pe care natura acestei tari deosebit de frumoase a trebuit sa le suporte din partea unui popor idiot. Aceste locuri minunate au ghinionul de a fi populate de niste bastinasi care nu-si dau seama ca daca ecosistemele raurilor si Dunarii ar fi fost lasate in pace, in Romania nimeni n-ar fi trebuit sa moara de foame. La cata apa exista in Romania, ar fi trebuit ca in fiecare sat sa fie o pescarie.

Apele au un fenomen de regenerare cu o putere pe care greu o poate egala ceva. Fara aceste ape minunate, care reusesc sa repare in tacere aproape toate prostiile pe care bastinasii le fac, nu stiu cum ar fi aratat Romania.

Nu stiu cine va vi presedinte. Nu stiu cine va fi prim-ministru. Dar stiu ce ar trebui sa faca. Ar trebui luate toate hartile inundatiilor, sa se vada care au fost cele mai mari si pana unde au ajuns apele si ar trebui interzise comunitatile formate pe aceste intinderi. Digurile ar trebui dinamitate si raurile ar trebui lasate sa-si refaca ecosistemele. Cred ca in maxim 5 ani Dunarea si celelalte rauri ar fi pline de peste.

Am pus beton si unde trebuie si unde nu trebuie. Am distrus natura pentru a crea terenuri agricole pe care le lasam necultivate sau le cultivam foarte chimizat. Oare ce-o fi in capul nostru ? Unde vrem sa ajungem ?

Pe vremuri, oamenii ieseau din case si mergeau sa isi vada tara. O admirau si ajungeau s-o pretuiasca. Acum n-o vedem decat prin intermediul televizorului si calculatorului. Normal ca n-o mai cunoastem si o lasam prada distrugerii.

Nimic nu egaleaza o zi petrecuta pe o balta pe langa Olt, sau pe langa Dunare, leganandu-te pe o barca, la pescuit. Aer curat, natura, pofta de viata. Lucruri pe care ar trebui sa le apreciem mai mult si sa le conservam mult mai bine. Natura ofera asa de multe locuitorilor acestor tinuturi ! Iar acestia ii "intorc" asa multe deservicii...