Conversaţii: Cultura si religie
Aici vă puteţi face auziţi, vă puteţi împărtaşi experienţele, puteţi discuta cu ceilalti, puteţi lansa noi subiecte de conversaţie.
|
 |
|
 |
Avem nevoie de şcoli, de lumină, de cultură, nu de popi, de întuneric şi de ignoranţă
|
Categorie: Cultura si religie |
Discuţie iniţiată de
Gabi |
|
(78 răspunsuri) | 13.877 afişări |
 |
Cu sau fără religie în şcoală? Această întrebare năştea controverse şi în urmă cu mai bine de 100 de ani. Unii gânditori criticau în termeni foarte duri transformarea religiei în materie şcolară şi cereau înlocuirea acesteia cu ore de „morală pozitivă“.
Religia a devenit materie şcolară în timpul lui Cuza, mai precis în 1864 când a fost introdusă prin Legea asupra Instrucţiunii, promulgată la 5 decembrie 1864. Acea lege transforma învăţământul religios într-unul obligatoriu.
Potrivit istoricului ardelean Marius Rotar, ministru al Educaţiei în 1881 (ministru al Instrucţiunii Publice, în titulatura de atunci) era filosoful Vasile Conta. Gânditorul ceruse scoaterea învăţământului religios din şcoală, dar iniţiativa sa a fost în van. Câţiva ani mai târziu, în 1894, un congres al învăţătorilor de la Ploieşti vota, în unanimitate, o rezoluţie prin care se cerea laicizarea învăţământului primar. La fel, în van.
„Oameni buni! Avem nevoie de şcoli, de lumină, de cultură, nu de popi, de întuneric şi de ignoranţă, de exploatarea prostii omeneşti de către om. Dacă încercaţi vreodată sentimentul larg al expansiunii omeneşti, daţi atunci pentru şcoli, căci şcoala va fi evanghelia viitorului!“, scria medicul ieşean Constantin Thiron într-un articol din „Raţiunea“, publicat în aprilie-mai 1912 şi intitulat „Donaţii către Biserică“
Aceeaşi publicaţie compara, tot în 1912, câţi bani dădea statul bisericilor şi şcolilor. Situaţia era descrisă destul de duri. Conform „Raţiunii”, pe anul financiar 1911-1912, bugetul în România fusese de 9.195.744 lei pentru Casa Bisericilor şi doar 5.180.705 lei pentru „Casa Şcoalelor”. În consecinţă se aprecia faptul că: «Statul întreţinea 780 de paraziţi călugări în 38 de mănăstiri şi schituri şi 1.752 de călugări în 30 de case de prostituţie care se numesc mănăstiri de maici. Ce folos trage societatea de pe urma acestor trântori ? Desigur că nimeni nu poate răspunde».
Daca ne gandim bine, n-am ajuns mult prea departe in suta de ani scursa intre timp...
Sursa informatii: adevarul.ro. |
 |
|
 |
 |
|
|
|
|