Efe

Pe mine, asta:
Un clopoţel a început să se smucească deasupra uşii, speriat. Parcă vrea să-şi rupă frânghiuţa şi s-o ia la fugă. Intrăm în clasă.

Pupitrul e înalt. Mă ridic în vârful picioarelor, mă sprijin în coate şi abia izbutesc să mă aşez, strâmb, pe-o margine de bancă. Fetele se foiesc o vreme, pe urmă se astâmpără. E aşa de linişte, că se aude cum îşi strigă Hună, pe stradă, covrigeii lui săraţi...
- Casian Alexandra!
E numele meu. Ştiu. Dar nu răspund. Pe mine nu mă strigă nimeni aşa. Toată lumea mă strigă Luchi...      
Îmi vine-a râde. Aşa-i de caraghios să te strige cineva Casian Alexandra! Ca şi cum ar striga-o tata pe mama, în loc de Catia, Casian Ecaterina.

Doamna se uită la mine şi râde.
Are-un dinte de aur, drept în faţă.    
- Cu mata vorbesc fetiţo... Cum te cheamă?
Am uitat că banca e înaltă şi cad de sus, bocănind, în picioare. Simt în jurul meu râsul stăpânit al clasei.
- Cum îţi zice mama acasă? stăruie doamna tot blând, dar c-un fel de nerăbdare parcă.
- Luchi! sare de lângă mine, răpezind înainte două degete ascuţite, una bondoacă si zburlită, Luchi, ca la căţei!

Toate fetele se uită la mine. Încă nu râd, dar ochii lor împung şi dor. Şi dintr-o dată mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot.
- Nu-i adevărat! Acasă, mama îmi zice... Casian Alexandra! răspund repede, ca să se isprăvească odată, uitându-mă urât spre zburlită.

S-a isprăvit. Nu mă mai întreabă nimeni nimic. Mă aşez la locul meu şi mă uit la mine, la fetiţa asta nouă pe care-o cheamă Casian Alexandra şi pe care parcă n-o cunosc.
Casian Alexandra are şorţ negru, de sub care nu i se mai văd genunchii, ciorapi lungi prinşi cu gumă de pieptăraş, şi guler de pichet alb, care-o supără puţin, cum o supără şi cozile împletite prea strâns, care-i trag ochii spre tâmple ca la chinezoaice. Stă cuminte cu mâinile pe pupitru şi i-e ruşine că o cheamă Luchi, ca pe căţei...

Efe

Dar nu-i adevărat. N-o cheamă Luchi. Luchi nu mai este. A rămas pe undeva pe-acasă, poate în lădiţa din cămară, printre resturile de jucării pe care nu le mai ştie ce-au fost şi care nu mai au nume.
Luchi era mică, Luchi era proastă, Luchi era caraghioasă. Luchi era fericită...

Lui Casian Alexandra i-e milă de Luchi. I-e milă, ca de păpuşa moartă căreia i-a cules ochii verzi şi reci de pe covor, într-o dimineaţă de Crăciun... demult...

Mă uit la turnul bisericii, pătrat şi greu. Două ciori încearcă să se aşeze alături pe spiţele crucii. Dar vântul le umflă penele şi le suflă jos.
Le văd întâi limpede, pe urmă cenuşiu, ca printr-o ploaie măruntă şi deasă. Liniile se strâmbă. Turnul stă acum hait, crucea s-a întors ca semnul înmulţirii. Cum să nu cadă ciorile, săracele?

Ceva fierbinte îmi frige obrajii reci. Şi doar nu plâng.
- Ce ai, Casian? Ţi-e rău!
- Nu, doamnă...
Nu i-e rău lui Casian. îi vine să plângă în gura mare şi nu poate. Dacă doamna ar fi întrebat-o:
- Ce ai, Luchi?
Poate că ar plânge. Şi ar fi mai bine...
Dar Luchi nu mai este nicăieri. Luchi a murit. În locul ei o şcolăriţă cuminte clipeşte mărunţel şi-şi înghite lacrimile care au, pentru întâia oară, un gust de cenuşă...

A murit Luchi...

XUXA

poza asta era potrivita pt topic :D

crissstti

pe mine ma face sa plang caldura din camera...acum sunt 27 de grade , la noapte cred ca dorm langa gratar !

Ovy

De ce va abateti de la subiect.Pe mine sincer ma facut sa plang scena finala din fimul "THE GLADIATOR".Un film nemaipomenit,care m-as uita mereu la el.

miTzuliK

Ceapa.

Chris

Chimia... plang azi...pentru maine ! :D

Efe

Am fost in oras cu o prietena. Si in timp ce stateam la o terasa, a venit un copil al strazii,in niste pantaloni scurti bleu, cu un buchet de margarete. Si ne-a pus cate una pe masa si ne-a rugat sa-i dam si lui ceva daca vrem. I-am dat amandoua, si a plecat cu surioara lui, care statea un pic intr-o parte.
Dupa vreo 5 minute, i-am vazut trecand, cu o punga de la sandwicheria Lucas. N-am mai vazut niste fete care sa exprime atat de multa implinire. Mi-a venit rau rau de tot sa plang, nu stiu exact de ce. Dar cred ca au fost cei mai din suflet bani pe care i-am dat. :)

emilio67

cursul valutar!
EUR: 4.5142

emilio67

7 mai 2012 - investirea guvernului Ponta
EUR - 4.4053 ; USD - 3.3821

6 iulie 2012 - nebunia politica
EUR - 4.5142 ; USD - 3.6480

.... pot sa plang?

Adyctin

Azi asteptam la semafor...un batran cu o ditamai desaga in spinare, venea langa fiecare masina si se ruga sa-i fie cumparata o lingura de lemn(tinea in maini cateva si probabil in spate tot linguri avea). Nimeni nu cumpara...a ajuns si la mine, am cotrobait repede dupa bani, i-am intins pe geam si i-am spus sa-si pastreze lingura pe care mi-o intindea prin geamul deschis. A inceput sa planga si, pentru ca se facuse verde si ma pregateam sa plec, mi-a pupat masina si mi-a spus: "Saru-mana, ma duc sa iau painica taica, ca-i  tare grea viata"...n-am fost buna de nimic toata ziua si-acum cand scriu mi se umezesc ochii.

Anonim

As vrea sa cred ca merit macar lumina soarelui.

maestrulvlad

Gandul ca Adi Nastase va fi gratiat :(

magduu

Sor-mea. Asa, de dimineata, ca nu-i plac ei ochii mei albastri, mai trebuie sa fie si rosii pe deasupra.:|
Ieri a fost plecata in alt oras sa-si mai faca un control la ochi, auzisera ai mei de un medic bun si-au zis sa incerce si la asta. Aseara a venit acasa, a inceput sa planga, da' nici ca a vrut sa-mi zica de ce. Pana in dimineata asta, cand am aflat, printre alte lacrimi, ca i s-a spus ca exista in Bucuresti o scoala pentru cei ca ea, si ca ar fi bine sa mearga acolo. Ca sa faca asta trebuie sa renunte la tot ce are aici...si nu e pregatita deloc(nu stiu cine ar fi). Acum iar simte ca i-a picat cerul in cap si ca toate se termina aici. Nu ne ramane decat sa incercam iar sa o ridicam, ca de fiecare data..dar Doamne, cat e de greu! Cu fiecare "lovitura" devine din ce in ce mai greu..

Anonim

Citatul asta...
"Pentru voi, ce înseamnă să fiţi singuri?
Să rămâneţi doar cu voi, fără nici un străin
în preajmă.
A, da, vă asigur că asta este o modalitate
grozavă de a fi singuri.

Eu voiam să fiu singur într-un fel cu totul
nou, insolit. Exact opusul a ceea ce gândiţi
voi: adică fara mine şi tocmai cu un străin în jur.

Vi se pare deja un semn de nebunie?
Poate fiindcă nu reflectaţi îndeajuns.
Putea să fi apărut deja nebunia în mine, nu
zic nu; dar vă rog să mă credeţi că
unica modalitate de a fi singuri cu adevărat e
aceasta de care vă vorbesc.

Singurătatea nu e niciodată cu voi:
ea este întotdeauna fără voi,
e posibilă doar cu un străin în preajmă,
loc sau persoană, ce-o fi,
care să vă ignore cu totul,
pe care s-o ignoraţi cu totul,
astfel încât voinţa şi sentimentele voastre să rămână
suspendate şi rătăcite într-o nesiguranţă chinuitoare şi,
încetând orice afirmare a voastră,
să înceteze însăşi intimitatea conştiinţei voastre.

Adevărata singurătate se află într-un loc care
trăieşte pentru sine şi care vouă nu vă spune
nimic, unde deci străinul sunteţi voi.
Astfel voiam eu să fiu singur. Fără mine.
Adică fără acel eu pe care îl cunoşteam deja,
sau pe care credeam că-l cunosc.
Doar cu un anumit străin, pe care deja simţeam,
în mod obscur, că nu-l pot îndepărta de mine şi care
eram eu însumi: străinul inseparabil de mine."  (Luigi Pirandello – Unul, nici unul şi o sută de mii)

Anonim

Căci a nu fi singur înseamnă, poate,
a ști să te dăruiești.
A ști să renunți la trufia de a te considera
cel mai important adevăr al lumii.
(continuarea)

Anonim

De două zile mă chinui să nu intru la tema asta. Acum ştiu şi de ce. Pentru că am plâns cum n-am mai făcut-o de ceva vreme când v-am citit postările. Şi n-am vrut să intru nu pentru că aş fi neapărat o fiinţă rea sau nesuferită, cu nasul pe sus şi cu un surplus de aroganţă la purtător, care nu se coboară să citească toate temele. Ci pentru că de o bună bucată de timp încoace încerc din răsputeri să evit lucrurile astea. Necazurile altora, mai ales că nu pot să-i ajut cu nimic.
Mulţi ani de zile am fost ţinta tuturor confesiunilor celor care îmi călcau pragul – ţinea de natura meseriei mele să-i ascult înainte de a le oferi efectiv ajutorul. Astfel am ajuns să sufăr de o dereglare pe bază de stres, care nu o să-mi treacă decât o dată cu trecerea în nefiinţă. Asa că evit cam tot ce înseamnă tristeţe şi evenimente negative. Pentru că le consider de nesuportat. Mai ales că nu pot face mare lucru să schimb asta. Ba mai rău îmi fac dacă le iau în seamă.

Dar azi m-a împins necuratul de la spate să intru la tema asta. Mai bine nu mai deschideam pc-ul deloc. Mi-am adus aminte de nişte zile din trecut, când aş fi putut să iau acasă bătrânii de pe marginea drumurilor (deh, cine n-are bătrâni, să-şi cumpere!) sau să-mi golesc tot portofelul în faţa copiilor din intersecţii. Pentru că orice s-ar spune despre ei, le este furată în mod cert copilăria. Am avut şi eu partea mea de relaţii cu persoane fără ocupaţie, fără un acoperiş deasupra capului. Şi e trist să vezi că orice ai face, nu-i poţi ajuta cu mare lucru. Şi parcă ţi se rupe sufletul de durerea lor. Sau de bucuria celor care preţuiesc cu adevărat un bănuţ oferit. Asta dacă nu cumva de după colţ apar ‘protectorii’, care îi lasă imediat fără agoniseala de peste zi. Si când te mai şi gândesti câtă avuţie ai acasă şi ce familie frumoasă şi mulţumită există lângă tine, parcă îţi vine să ridici ochii spre Cer şi să strigi că nu e drept. Măcar de am aprecia cu toti ceea ce avem, în loc să ne plângem pentru lucrurile pe care

Anonim

pe care nu le avem.  În fine, divaghez şi nu-mi stă în caracter. Am observat că aveţi destul de multi useri care se pricep fenomenal de bine la scris romane. Să-i las pe ei să scrie mai multe. Şi poate şi mai bine.

Ideea de la care am plecat era că nu voi mai intra la această temă. A fost prima şi ultima oară. E frumoasă (felicitări iniţiatoarei!) mai ales că aveţi un stil aparte de a vă împărtăşi între voi emoţiile, necazurile şi bucuriile, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.  E o temă cu bun simţ şi-mi dovedeşte că încă mai există oameni care se pricep să trăiască şi să simtă frumos, orice ar fi. Dar pentru mine e prea puternică şi cu iz de ‘au, mă doare’, astfel încât mă voi alătura vouă la alte teme, dar nu la asta. Şi până atunci, nu uitaţi nici o clipă să fiti umani. Şi să credeţi în asta. Credinţa ne poate salva la final.

O seară linistită şi plăcută.

Adyctin

Comentariul lui E-one de aici. :(

Efe

"In anul 1993, un batran, Gheorghe Cruceru, ne povestea, nemangaiat, moartea fiului sau Gigi. Ranit in picior la Opera, tanarul de 21 de ani este internat la spitalul judetean Timisoara, pentru o transfuzie de sange. Acolo, in conditii tenebroase, este impuscat si aruncat in gramada de trupuri din morga, ce va deveni acel transport de 44 de cadavre arse in crematoriu si a caror cenusa va fi pulverizata intr-o gura de canal.
Gheorghe Cruceru, 1993: Nu-i iert, Doamne, si ii blastam, dar uite ca au iesit. Sa dea Dumnezeu sa nu mai calce iarba verde pe pamant. Asa va spun, sa nu mai calce iarba verde pe pamant. Asa ii blastam, pe Domnul Isus Hristos, sus pe stalp, rastignit, batut in cuie. Si il iau in mana si ma inchin si ma rog sa nu mai aiba parte de ce le va fi lor mai drag pe pamant. Pentru ca eu cred ca toti aceia, pentru ca au fost oameni in varsta, au avut copii. Sa fi facut cineva asa ceva cu copilul lui, ce era capabil sa faca? Ce era capabil sa faca, pentru ca nici oasele nu i le pot gasi, sa il ia, sa il arda si sa ii bage cenusa in gunoi.

(...)

Ei, pletosii, chitaristii, zgomotosii, rockerii, nonconformistii, au fost martirii Timisoarei in 17 decembrie 1989. Ei s-au opus lui Ceausescu, unui sistem ce parea indestructibil. Ei au adus Romania, dupa 45 de ani de comunism, la valorile civilizatiei europene. Ei nu au avut sansa sa devina liderii viitorului stat democratic."

Si asta e doar o parte. Am plans mult la cartea asta si o sa mai plang mult pana o s-o termin.

drtelus

Cum îi vedem noi pe oameni?
Un bătrân şedea la intrarea unei cetăţi. Un tânăr se apropie şi-l întreabă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici! Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul întrebă la rându-i:
- Dar cum erau locuitorii cetăţii de unde ai venit?
- A, erau egoişti şi răi! Mă bucur că am putut pleca de acolo!
- Ei, aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi!
Puţin după aceea, alt tânăr se apropie de omul nostru, cu aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut! Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul întrebă la fel:
- Dar cum erau locuitorii cetăţii de unde ai venit?
- O, erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi! Aveam mulţi prieteni de nădejde acolo şi cu greu i-am părăsit!
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Un negustor, care-şi aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzi aceste vorbe şi, cand al doilea tânăr se îndepărtă, îi reproşă bătrânului:
- Cum poţi, om bătrân, să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare, pe care ţi-au adresat-o aceşti doi oameni, abia veniţi prin locurile astea?
- Păi, fiule, fiecare îşi poartă lumea în inima lui! Acela care n-a găsit nimic bun prin locurile pe unde a trecut, nu va găsi nici pe aici ceva bun! Pe de altă parte, cel care a avut în alt oraş prieteni, va găsi şi aici prieteni adevăraţi şi în care să se poată încrede!

Oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei!

Filippo

Daca am plans cu lacrimi de crocodil, se pune?!

Adyctin

In fiecare dimineata am de facut un drum pana la Primarie(cca 15 min dus-ntors pe jos).  Saptamana trecuta o batranica de la tara avea o plasa plina cu sunatoare si ma ruga sa cumpar. Mi-a fost ciuda ca plecasem doar cu telefonul in mana fara geanta si n-am avut bani(asa de tare m-a impresionat fata ei arsa de soare, mainile muncite si crapate, corpul ei firav si aplecat de ani si munca, gandul ca a stat aplecata pe cine stie ce deal sa culeaga fir cu fir sa incropeasca niste buchetele pe care sa le vanda pe niste amarati de banuti). Am ramas asa cu un gust  amar…i-am spus si mamei mele intamplarea, iar ea, ca o consolare mi-a zis: “Lasa ca poate o mai vezi”…i-am spus ca-i putin probabil, doar e un oras mare.
Ce credeti? Azi am intalnit-o, la aceeasi ora, pe aceeasi strada(probabil vine cu vreun autobuz la ora aia).
M-am bucurat de parca am castigat la Loto(desi ea a avut ceva de castigat de la mine, daruit din tot sufletul si inima mea, numai pentru a-i vedea pentru cateva secunde o altfel de stralucire in ochisorii ei batrani-atat cat am putut vedea pentru ca mi se impaienjenisera ochii, cred ca de la soare ;) ).

musilica

Realizarea faptului ca nu am petrecut timp cu bunica mea atunci cand l-am avut si ca acum n-o sa mai am niciodata ocazia.

Cristian

Arsenal ... :|

Cristian

Maria :((

Anonim

O doctorita.
A venit zilele trecute in urgenta un copil de 16 ani. Cum a intrat pe usa, cum a lesinat. Dupa ce si-a revenit, l-au pus pe o targa si au dat sa il duca la o ecografie. Era foarte slabit, de abia putea vorbi. Doctorita care era de garda l-a tinut de mana pana a iesit din urgenta, l-a mangaiat pe fata si l-a intrebat cum se simte. El i-a spus ca si-a mai revenit. Atunci ea l-a strans de mana si i-a spus ca sa se linisteasca pentru ca totul va fi bine. Nu stiu de ce, dar mi s-a pus un nod in gat in acel moment. Poate vocea blanda a doctoritei, faptul ca el era de etnie roma si ea nu a avut prejudecati, lacrimile mamei lui sau toate la un loc.
Din cauza unor astfel de cazuri nu accept pareri negative despre medicii din tara asta. Sau, mai corect spus, nu accept sa se faca generalizari, pentru ca multi din cei pe care ii cunosc eu sunt niste oameni deosebiti.

aisha

N-am plans, dar mi-a stricat ziua solutia postata la Problema zilei de azi... :| :(...

Cristina7

Iar m-am uitat la pozele ce le-am facut anul trecut acasa. :(

Filippo

Azi am plans pentru ca nu am aripi!

Anonim

Of. Inca nu am plans, doar am lacrimat si am incercat sa ma controlez. Dar nu cred ca mai rezist mult. Poate peste cateva ore o sa fie mai bine. Dar a fost o sperietura grozava.

Maria_FRCB

Povestea unei tinere orfane, mulatre si epileptice.

Efe

Poezia lui Anjin de la Versuri dragi.

GreenChocolate

N-am avut niciodata durere de masea, dinte sau gingie. Acum ma plimb prin casa de durere de masea!!!!! :(((((

Maria_FRCB

Mama imi citeste "Grivei" de Emil Garleanu...

nikko

Un vechi prieten din copilarie cu care m-am ,,intalnit" pe fb si care mi-a zis Nicky ( asta era nick-name-ul meu in acea perioada)

Maria_FRCB

Niste arsuri care urca de la stomac la piept si inapoi, de 2 zile ma trec toate transpiratiile. Am luat dicarbocalm, am mancat paine, n-am baut nimic acidulat, nu pot sa imi dau seama de la ce mi-e asa rau.

Anonim

Unele discutii de pe site, certuri si arogante, deciziile unora... nu stiu pe voi daca chiar va ating chestiile astea, dar mie chiar nu-mi place sa vad oameni vorbind urat, oricine ar fi si despre orice ar fi vorba.

Anonim

Si ce bine te racoreste un plans, o ploaie.... macar atat poate sa faca, sa racoreasca.

magduu

M-am gandit(prost) in seara asta, pentru ca acum dispun si de timp liber, sa recuperez ce-am pierdut in materie de filme. Si-am zis sa incep cu Hachiko pentru ca toata lumea il vazuse, numai eu nu. Mare greseala! Nu-mi aduc aminte cand am plans ultima data asa...din cauza unui film sigur n-am facut-o. De cand s-a terminat ma chinui sa-mi stapanesc lacrimile, da' nu ma asculta deloc. Si stiam ca asa o sa se intample, dar...:-<

Anonim

Eu.. De ce nu putem sa uitam unele lucruri? De ce nu putem sa luam sentimentele si sa le aruncam pe fereastra? De ce trebuie sa iubim in halul asta? ...

Maria_FRCB

Faptul ca am terminat cartea, mi-as fi dorit sa se lungeasca finalul. Si ca se aud zgomote ciudate in casa. Am inghetat si imi umbla imaginatia aiurea...

Maria_FRCB

Ca nu mai "misca" nimeni pe aici... :(