Gazeta Sporturilor publica incepand de astazi singurul interviu pe care Mihai Nesu l-a acordat presei de la accidentul sau de acum cateva luni.

Intrucat sunteti, ca si mine, satui sa tot ascultati vorbe si impresii de ziarist, voi reda aici doar vorbele lui Nesu.

I.
“Doi măslini. Doar doi, dar buni. O casă mică cu o curte de o mie de metri. Şi, dincolo de curte, zăreşti marea”
“E pe insula Milos, în Grecia, unde merg cu Maria în vacanţă de 10 ani, în fiecare vară”
“Aşa e mereu vremea aici”
“De regulă, încercăm să ne facem programarea de vacanţă mai devreme pentru că pe Atena – Milos zboară un avion mic, cu două locuri pe fiecare parte a culoarului. Se umple repede. Dacă nu găsim bilete la avion, luăm catamaranul din Pireu. Merge mega bine! Face mai puţin de 4 ore”
“Anul ăsta parcă am simţit ceva. Nu ne-am făcut rezervare. Urma. Pe 10 mai, cu o etapă înainte de terminarea campionatului, eram la antrenament şi am avut accidentul la coloană. Dar tot o să cumpărăm casa aia mică din Milos! E simplă, arată ca două cuburi puse colţ în colţ. Şi o s-o zugrăvesc în alb, cum sînt toate casele acolo. O zugrăvesc cu mîna mea în alb, doar tocurile de la ferestre şi uşile le vopsesc în albastru”
“Ştii albastrul ăla frumos din Grecia?”
“Vizitele au loc jos, nu în salon, aşa e regula aici. Mergem în restaurant”
“Sînt cel mai dificil caz al momentului pe aici. Noroc că îmi plăteşte asigurarea toate cheltuielile, altfel rămîneam toată viaţa să le spăl vasele”
“acolo am cam dat-o în bară
“Auzi, nu mă obişnuiesc deloc să iau cina la şase seara! Aici, în Olanda, la opt jumate nu mai e nimeni pe străzi”
"Da. Nu am vrut să mă gîndesc de multe ori la accident. Dar acu’ e bine să-l zic. Eram la antrenament. N-o căzut Alje Schut peste mine cum se zice. Ne-am ciocnit întîmplător. Pur şi simplu, ne-am ciocnit. Eu veneam dintr-o parte şi el din alta. El avea mingea, eu am băgat alunecare, el a venit spre minge şi ne-am ciocnit. O fază obişnuită. Un ghinion. Cînd mă uit la fotbal, văd o fază ca asta la cîteva meciuri."
"Serios. Şi la meciul Luxemburg – România, la care m-am uitat la televizor, pe ăla cu Franţa nu l-am putut urmări, aşa, la jocul cu Luxemburg am văzut o fază a lui Măţel, mamă ce m-am speriat! Măţel o protejat o minge şi o căzut aşa, în fund, chiar aproape de genunchiul jucătorului de la ei. Noroc că luxemburghezul se oprise şi n-a avut forţă în lovitură!"
“Hei, ce faci iubire?!”
"N-a venit pentru că dacă Alje pica peste mine atunci era şi mai rău. E un super băiat, i-am zis că n-o avut nici o vină. Puteam să mă lovesc de bară, să am accident de maşină, asta a fost! O perioadă n-o jucat, iar acum e căpitanul lui Utrecht. Mă bucur pentru el, e la club de cînd e junior, merită!"
"Nu, deloc! Am rămas treaz şi am simţit că nu mă mai pot mişca. Am simţit pe loc că e ceva nasol, aveam şi probleme cu respiraţia, şi le-am zis la colegi s-o sune repede pe Maria şi să-mi dea oxigen. Norocul meu a fost că a venit repede ambulanţa şi că spitalul o fost foarte aproape. "
"Nu simţeam nici o durere, doar că nu puteam să mă mişc. Cînd am ajuns la spital m-am întîlnit cu Maria, am vorbit cu ea, apoi m-au dus la teste, scanări şi apoi direct în operaţie. După operaţie, chirurgul mi-a zis că am avut şansă că ambulanţa a ajuns aşa de repede şi mi-a dat oxigen, pentru că în cazuri ca ale mele se moare dacă nu primeşti oxigen rapid."
"Am avut o noapte capul imobilizat, uite am aici două puncte."
"De durut, nu prea m-a durut. Medicii au prins C3 de C2 şi de C4. Eu la C3 am fost lovit."
“Medicii nu fac preziceri”
“Scrie ce vezi, te rog! E puţin important cum sună, mai bine să se ştie exact”
"la ea nu merge bicepsul, merge doar deltoidul”
“Oooo, mai e pînă acolo!”
“În ultima vreme am simţit ceva şi în talpa piciorului stîng, dar e doar o senzaţie, nu o mişcare”
“Cînd fac duş simt cînd dă cu apă pe mine pe partea dreaptă. Pe stînga nu simt nimic. Parcă am trei tractoare pe mine pe stînga. Iar dacă e apa caldă sau rece simt doar de la piept în sus. E complicat, nu-i aşa?”
"Uite, îţi spun cum arată grijile la mine. La început au venit doctorii şi mi-au zis că s-ar putea, fiind fractura foarte sus, să nu pot respira singur şi să am nevoie de un tub precum Christopher Reeve, interpretul lui Superman, care a paralizat căzînd de pe cal. Nu i-am crezut! După operaţie, o săptămînă am respirat pe maşină. Apoi, două, cu trahectomie. Apoi, am respirat normal. Şi acum, luni, mi-a zis un medic de aici, de la recuperare, că există pericolul ăsta. Dar deja doctorii s-au înşelat în anumite aspecte, în altele au avut dreptate, aşa că nu mă tem."
"Nu. Cînd am venit la clinica de recuperare, aveam capacitatea plămînilor 28 la sută. După cîteva săptămîni am ajuns la 41%. La condiţia mea fizică e destul de bine 41. Asta e partea bună. După cum partea bună e şi că măduva nu a fost secţionată complet."
“Beau mereu ceai. Din cauza paraliziei am dezechilibru de temperatură în corp. Cînd mi-i cald, beau ceai rece. Cînd mi-i frig, beau ceai cald”
"Mă trezesc la opt jumate."
"Nu. Dorm bine. În spital am luat, la început, dar nu m-a ajutat. Eu mereu am dormit bine. Mă scol, mă pregăteşte asistenta, îmi dă să mănînc şi apoi încep terapiile. O jumătate de oră terapie, apoi o jumătate de oră pauză şi tot aşa. Dorm la amiază, seara vine Maria, vorbim de ale noastre, mă mai uit la televizor, uneori mă uit şi pe net la Mircea Badea. Cred că e unul dintre oamenii care-şi fac meseria ca să schimbe ceva. Aşa cred. Pe la zece, zece şi ceva mă culc."
"Mă uit pe net la Mircea Badea, e preferatul meu, chiar dacă noi, fotbaliştii, nu sîntem preferaţii lui. Dar fiecare are opinia lui şi aici, în Olanda, am învăţat să respect diferenţele dintre oameni”
"Păi, depinde. Terapie fizică, fizioterapie cum ar veni, cu exerciţii. Apoi ergoterapie, unde facem şi exerciţii, dar şi vorbim. Vorbim despre cum vreau să arate casa mea, cum o pot amenaja ca să-mi fie utilă, vorbim despre viitor. Aici încearcă să te ajute pe toate planurile, cum ar veni.  Că de aia m-am şi supărat odată. Am citit pe net cum zic unii din România despre mine că e posibil să rămîn legumă toată viaţa. Păi, aici, în Olanda, legume ca mine, aşa, sînt directori de bănci! Cînd eşti director de bancă nu pot să zici că eşti o legumă."
"Aşa-i. Tocmai azi mi-a zis ergoterapeuta că mă va duce la cineva care a avut în copilărie cam acelaşi accident ca al meu. Şi, care, după aia, a făcut o facultate, s-a angajat şi acum a devenit un şef de companie, nu ştiu exact ce companie. Nu ştiu cum e în România, sînt sigur că şi acolo m-ar fi îngrijit bine medicii, dar aici totul e pus la punct. Schimb canalele la televizor cu ţeava aia în care suflu, o mega invenţie, ai văzut-o atîrnată deasupra patului. Iar pentru case există sisteme speciale prin care deschizi uşa, aprinzi luminile, practic poţi face orice."
"Sînt optimist de felul meu. Mă interesează problemele altora şi le compar cu ale mele. Chiar am vorbit de curînd la telefon cu George Ogăraru, unul dintre cei mai buni prieteni. E la Sion, în campionatul elveţian. Şi e supărat că nu prea joacă şi că şi-ar putea încheia cariera aşa.  I-am zis: “Ia uite, frate, ce mofturi faci! Dacă eu sînt încrezător, tu de ce nu eşti?!”"
“Am şi eu momentele mele de cădere. De pildă, acum trei luni, cînd am venit de la spital la clinica de recuperare, am crezut că voi progresa rapid. Nu-i aşa, nimeni nu-mi dă simţurile înapoi ca prin minune”
“Medicii mi-au povestit ce bine suportă copiii aflaţi aici paralizia. Ce curajoşi sînt! Şi, dacă te gîndeşti, ei chiar n-au nici o vină, unii s-au născut aşa. Eu am băgat o alunecare şi am avut ghinion, dar ei?”
“Ştii, apropo de meciul cu Franţa…”
"Nu-i nimic. Mai dă-mi un ceai, te rog, avem mult de vorbit."

II.
“Ai văzut oraşul?”
“E frumos şi liniştit chiar dacă pierdem meciurile”
“Cînd am venit aici, în 2008, eram fericit că, după victorii, oamenii îmi strîngeau mîna pe stradă, dar mă gîndeam cum o să fie la înfrîngere. La început, mamă, mamă!, de ruşine fugeam cu Maria în Amsterdam ca să nu dăm ochii cu suporterii cînd pierdeam”
“E norocul meu că pot respira. Abia aştept să citesc interviul”
“Auzi, fii atent, tipăriţi întîi articolul în ziar şi abia apoi îl puneţi pe net? E normal aşa”
“O să-l citesc şi eu pe iPhone, dar să-mi trimiţi şi ziarele, te rog!”
“E un mega băiat”
“Mi-am adus aminte de stick-ul Apple şi l-am rugat să ne imaginăm împreună un stativ pentru iPhone-ul meu, care să aducă aparatul în faţa mea şi eu să-i pot atinge ecranul cu un beţigaş special de 15 centimetri”
“Chiar colegul meu de salon are o versiune a softului”
“Tastatura îţi apare pe ecran şi, fără mîini, fără mouse sau fără alt device, doar cu privirea, poţi muta cursorul sau poţi tasta litere dacă clipeşti. Şi dacă nici măcar nu poţi clipi, există şi astfel de oameni paralizaţi, ai o versiune în care se tastează dacă ţii privirea fixată asupra unei litere cîteva secunde”
“Eram în primul an de contract cu FC Utrecht. Pierdusem cu 5-1 cu Vitesse. Un dezastru cum ar veni”
“A doua zi, la stadion, l-am văzut pe Frans van Seumeren, acţionarul clubului. E milionar, dar milionar adevărat la cîte impozite se plătesc aici! Eram în parcare şi am stat cu fundul în maşină. Am zis c-o pleca. Mi-era ruşine să dau ochii cu el! N-a plecat şi am pornit spre teren, pe lîngă el. M-a văzut, m-a salutat şi mi-a zis doar atît: «N-a fost prea bine ieri, aşa-i? Lasă că batem meciul următor, avem cu Feyenoord». Ţin minte şi acum că am rămas mut, n-am fost în stare să mai spun nimic”
“După ce am trăit trei ani în acest fel, m-am trezit mirat ori de cîte ori simţeam, la «naţională», că oamenii ne apostrofau în afara terenului. Nu pe stadion, unde toată lumea îi încinsă, ci pe stradă. Cum să zic, m-am surprins singur cu mentalitatea schimbată, pentru că nu mă mai simţeam vinovat sau temător, ci doar mă gîndeam: «Ce au cu mine? Am dat tot ce am putut eu!»”
“Am un patron a cărui firmă a scos submarinul atomic Kursk de pe fundul mării, cu tot cu cadavrele marinarilor, şi care nu mi-a reproşat, niciodată, nimic, indiferent de rezultat”
“Uneori, Frans van Seumeren are planuri cam exagerate cu echipa. Dar se zbate mereu şi se gîndeşte cum să organizeze clubul, cum să facă mai multe abonamente sau să aducă mai mulţi spectatori”
“La un moment dat, l-am văzut pe patron pe Discovery. Semna, împreună cu Putin, contractul prin care una dintre firmele lui urma să scoată submarinul Kursk de pe fundul mării. Erau trupurile marinarilor în el şi ceva rachete atomice, neexplodate parcă”
“Se poartă modest, umblă o săptămînă cu aceleaşi haine de-ţi vine să-i zici: «Mai schimbă-le!»”
“Anii trecuţi patronul  a traversat, cu soţia şi cu cîinele, Europa pe bicicletă pînă la St. Petersburg, iar anul acesta mi-a trimis o vedere din concediul în care a mers pe jos din nordul în sudul Olandei”
“Abia după operaţie, Maria mi-a zis că, timp de două zile şi două nopţi, n-au ştiut dacă voi trăi”
“Chiar şi cînd am redevenit conştient după intervenţie am avut zile foarte grele”
“Cînd m-am trezit, eram la Reanimare şi m-am uitat pe geam. Construcţia sălii a fost astfel concepută încît vederea să dea într-un soi de curte interioară frumoasă, cu vegetaţie şi pomi”
“Atunci m-am simţit bine să văd viaţă şi natură. Mai tîrziu, am realizat că ei au gîndit lucrurile în aşa fel încît oamenii aflaţi la încercare să poată să vadă primul lucru un colţ frumos de lume!”
“A mai fost ceva. Nu puteam să dorm, nu neapărat de dureri, dar nu aveam o stare bună. Au încercat cu somnifere, dar nu mă ajutau şi nici medicii, nici eu nu le doream în exces”
"Vezi, acum cînd mă uit în tavan ştiu să-mi stăpînesc mintea şi mă simt bine. Atunci însă, mintea mea fugea la fel şi fel de gînduri”
“una dintre cele două care mă supravegheau în acea tură”
“O zis că, decît să iau pastile, mai bine stăm de vorbă. Şi a stat cu mine de vorbă o noapte întreagă”
“La un moment dat, cei de la club ne-au anunţat că vom juca un meci pentru un poliţist care a avut un accident la datorie
“Am jucat partida de caritate. După accidentul meu, am aflat că omul avea ca mine, o leziune la nivelul vertebrei C3!”
“Poliţistul era pe stradă, la serviciu. Un om a vrut să se sinucidă, el a intervenit, a reieşit o busculadă şi cineva, nu mi-a clar cum şi de ce, i-a băgat un cuţit în gît poliţistului exact la vertebra C3. A paralizat! A vrut să ajute pe cineva şi a paralizat”
“Acum lucrează tot la poliţie, în birou, desigur, în cărucior. Cei de la clinica de aici mi-au spus că mă vor duce să mă întîlnesc cu el. Vă daţi seama ce legătură ciudată s-a creat! Amîndoi ne-am accidentat în timpul meseriei noastre, în acelaşi loc, şi, fără să ştiu ce va urma, eu am jucat pentru el”
“Nimeni nu este externat din centrele de recuperare pînă cînd nu are condiţii potrivite de locuit”
“Mi-o povestit o fată care şi-o făcut-o cu mîna ei. Nu e nici o legătură cu poliţistul, alt caz. Fata a vrut să se sinucidă, a sărit de la etajul 6. Dar uite că Dumnezeu -i-a mai dat o şansă. Trei luni a stat în comă cum se numeşte?”
“Aşa. O stat cinci luni în spital şi, cînd am ajuns eu aici, am întîlnit-o. Trecuseră 10 luni de cînd se aruncase şi putea să-şi mişte şi picioarele puţin. Sus era aproape normală, jos îşi ridica gamba, nu ca să umble, dar oricît”
“Pentru că n-avea unde să se ducă i-or oferit o casă chiar frumoasă, am văzut că a arătat ceva poze pe facebook. I-au schimbat baia şi altele în funcţie de ce avea nevoie. Cam asta fac ei pentru tineri”
“Sincer, nu mă mai gîndesc că voi juca fotbal vreodată! Iubesc fotbalul, sînt fericit că am făcut-o timp de zece ani, dar şi dacă m-aş reface, nu aş mai juca. Aşteptările mele sînt altele”
“Normal că sper să mă fac bine ca înainte, dar şi jumătate dacă mă fac bine, tot voi fi fericit. Măcar să nu mai am nevoie de asistenţă ca să mă dau jos din pat. Deja ar fi un pas mare să-mi folosesc braţele”
“Realitatea e că am văzut cu ochii mei ceea ce din afară părea incredibil. Oamenii de aici care-şi pot folosi braţele, chiar şi fără să meargă, fac aproape orice făceau şi înainte de accidente”
“Visez noaptea, mereu am visat. Acum visez că merg. Mă visez normal, nu m-am visat deloc lunile astea aşa cum sînt acum. Știu că oamenii visează că zboară, dar subconştientul meu s-o adaptat. Visez că merg”

III.
"Auzi, vreau să te întreb ceva, Cătălin!"
“Auzi, crezi că Bute e mai slab ca mine? Ia uită-te la burta mea!”
“Bute e un superbăiat, îl ştiu de cînd boxa la Naţionale, e super, da’ la box, cum să zic, mai eşti înconjurat şi de alţii”
“Nu asta-i întrebarea, alta-i”
"Nu c-o dăm pe politică, dar mă gîndesc la România şi la ce se întîmplă acolo. Avem o casă în Oradea, am amenajat-o şi o vom închiria, avem şi o afacere cu haine de cîini, Maria e înnebunită după animale, dar nu ne-om ocupat de firmă de cînd m-am accidentat, va da faliment, o închidem. Vreau să spun că nu mă simt deloc străin de România, am familia şi prieteni acolo. Cel mai bun prieten al meu e inspector de bancă în ţară. De-aia întreb că nu înţeleg nişte lucruri…"
"Mă gîndesc aşa: oare oamenii care conduc ţara asta, politicienii în general, nu se uită şi ei la ce întîlnesc în străinătate? Că mereu călătoresc, e normal. Nu-i deranjează cît de cît ce trăim la noi faţă de ce observă afară?! Pînă la urmă, ei sînt aleşi ca să facă mai bine pentru oameni, nu din alt motiv."
"În fine, ce să zic? Eu, unul, voi fi fericit şi dacă mă fac bine pe jumătate. Adică dacă voi putea să-mi folosesc mîinile. Şi atunci mă gîndesc să refac case pentru comunitate. Îs multe sate ale noastre frumoase, măcar strada centrală s-o refacem! Aş face-o de plăcere. Pentru comunitate. Ştiu mai mulţi primari de comune care-s mega preocupaţi, da’ ce putere are un primar? Tot depinde de alţii de sus care-i dau banii. Chiar cred că e frumos să ne refacem casele, uite cum arată aici, în Olanda!"
"În fiecare locuinţă am o trusă de scule. Bricolez, e unul din hobby-urile mele. Şi aici, la  Utrecht, Maria munceşte în grădină, iar eu mai reparam cîte ceva. Ne completăm. Dar ştii ce-i nasol aici cu grădinăritul? Că-i nisip imediat sub pămînt. Olandezii sînt tari de tot la diguri, la lupta cu apa şi şi-au amenajat aproape toată ţara, i-au modificat solul. Cînd sapi să pui o floare, dai de nisip."
“Mă gîndesc şi la Maria, că am încurcat-o, cum să zic. Ni s-au cam stricat planurile pe care le făcuserăm. Încerc s-o fac să-şi continue cît se poate pasiunile, oricum le-a cam sacrificat pentru cariera mea de fotbalist”
"Ea a terminat două facultăţi. Una de cosmetică medicală, dar nu prea-i place. Şi alta de restaurare ceramică. Restaurează opere de artă, arheologie… Dacă găseşte prin magazinele de antichităţi un vas, îi place să-l facă. Da’, ştii cum e, Olanda e cam dură cu locurile de muncă ale românilor, acum văd că-s probleme şi în Spania, aşa că nu şi-o găsit ceva."
"Nu ştiu pe termen lung. Acu’ depind de multe. Dar normal că o să mai vin în România. Mie îmi place să merg cu maşina. Şi în vacanţe făceam la fel. Conduc, opresc, mai conduce Maria… Îmi place condusul, mai ales pe dru murile astea bune. Acu’ să vedem ce progrese fac cu recuperarea pînă la primăvară şi o să-mi iau o maşină specială, din aia în care să intru cu scaunul. Şi să aibă cutie automatică, mereu mi-a plăcut asta că-i mai simplă. Ţin minte că venisem la Steaua acu’ 10 ani şi mă lua peste picior Florin Lovin că el are maşină cu schimbător de viteze, mai sport, iar eu una automatică. Acu’, să văd, poate o să-mi revin cît de cît în sus, la mîini! Există maşini cu tot felul de sisteme pentru oameni ca mine. Sper să termine şi autostrada ca să-mi fie mai uşor."
"A! Nu aia românească! Vorbesc de aia de după Budapesta, pînă la graniţa cu noi. Nu mai au mult ungurii. Despre cea de la noi ce să zic? Cred că mă fac eu bine pînă să văd terminată autostrada din Transilvania!"
“Politicienii noştri văd case, drumuri şi spitale curate şi ordonate afară. Nu-i roade că nu-s şi în România bune lucrurile?! Chiar şi pomii sînt aşezaţi rău la noi!”
“Mi-o zis terapeuta să fac exerciţii pentru abdomen, să ridic capul. La început, nu puteam, mamă! , îmi cădea capul imediat! Acu’, vezi, îl mişc. Uite aşa cînd fac din cap, se mişcă şi abdomenul, numai că eu nu-l simt deloc. Da’ se mai întîmplă ceva: cînd mai am spasme se contractă ab-domenul involuntar şi atunci îmi ridică mai sus capul. Hai să vorbim despre fotbal”
“Unii fotbalişti spun că sportul profesionist te obligă să-ţi pierzi din copilărie. Dar ce poate fi mai frumos decît să fii cu un grup de prieteni în cantonament, în fiecare zi, şi să joci fotbal cu ei?!”
“chiar ziceam cu Maria că n-om văzut în 4 luni de spitale olandeze un medic care să strige la o asistentă”
“Uite, băiatul acesta din salon cu mine”
“El e bine”
“Da, chiar dacă nu-şi simte picioarele şi-şi mişcă foarte puţin mîinile. O maşină l-a lovit de l-a distrus. Dar e bine acum! Doctorii i-au spus deja că într-un an va progresa, la el a fost mai simplu, măduva nu a fost deloc afectată. Nici la mine, slavă Domnului! , nu e secţionată, dar a fost compresată, mai mult pe partea stîngă”
“Mai am 7 săptămîni pînă voi vorbi din nou cu medicul principal. Atunci voi afla mai multe despre evoluţia mea”
“Am răbdare. Şi dacă n-aş vrea să am, tot n-aş avea ce face”
"De la masori"
"Da, de la masori! Am jucat 6 ani la Steaua şi 3 în Olanda. Multe diferenţe. Dar uite una care mi-a venit acum în cap, discutînd cu tine: aici fiecare face lucrul prevăzut, la care se pricepe şi pentru care e plătit. În România, masorii cară echipamentul, pun porţile şi sînt şi certaţi dacă uită ceva ce nu e treaba lor, de fapt. În Olanda, masorii fac masaj. E simplu."
"Aveam vreo 10 ani şi am văzut un anunţ în ziarul local din Oradea. Era selecţie la club. Am fost şi ne-a oprit pe cei care am alergat mai tare!"
"Mereu am alergat mult. Dar am şi eu limite. Eram în Olanda şi am încercat să fug la un antrenament ca Dani Alves de la Barcelona. După 20 de minute eram mort. Eu fac cam 10 kilometri pe meci într-un meci mediu, el se duce la 13. Diferenţă enormă! Poate doar Bănel să concureze cu el."
"Oiii. Da! Campionatul francez e mega tare. Foarte mult pe viteză şi o forţă, mamă, mamă! , văd mereu în rezumate goluri cu şuturi de la 30 de metri, ceea ce nu vezi decît la ei atît de des. Plus că Saint-Étienne e un club cu nume, chiar dacă nu a avut performanţe în ultima vreme. Transferul lui Bănel e dovada că munca este esenţială în fotbal."
"George Ogăraru şi Florin Lovin sînt cei mai buni prieteni ai mei din fotbal. În afara lor, cel care s-a interesat cel mai mult de mine a fost Goe. M-am bucurat pentru el cînd a ajuns la Glasgow Rangers. Tot aşa, e un nume în fotbalul european. Chiar dacă Scoţia nu mai e ce-a fost, eu zic că e frumos să ajungi să joci la Rangers după ce cu cîţiva ani în urmă jucai la Piatra-Neamţ! L-am sunat cu mare plăcere ca să-l felicit."
“Mă bucur cînd văd cîte un fotbalist ca Bănel care ajunge sus prin muncă. Nici eu, nici el, nici Goian, alt exemplu, nu ne-am născut talentaţi, dar am muncit mult”
"Da. De pildă, la Steaua îmi foloseam dreptul o dată pe an. Aici am fost silit să-l folosesc de o sută de ori pe antrenament. La început, aoleu, ce «chifle» dădeam cu piciorul drept! Să nu se supere nimeni, dar eu cred că din plecare olandezii sînt mai educaţi decît noi în fotbal. Copiii lor învaţă de mici execuţiile corecte şi de aceea le fac mai frumos decît noi şi cînd urcă la seniori!"
"Zenga, Protasov şi Van Hanegem, la FC Utrecht. Ceea ce mă bucură. Van Hanegem este un nume uriaş în Olanda, vicecampion al lumii în 1974 şi de două ori cîştigător al Cupei UEFA cu Feyenoord. Pentru ei e comparabil cu Cruyff."
“mă uit cu plăcere şi la ploaia de la US Open”
“stadionul Cluj Arena mi se pare că seamănă cu cel al lui Den Haag”
“oi, ce m-o enervat Bănel cînd om jucat cu FC Utrecht împotriva Stelei!”
“Ai văzut ce sus a ajuns BATE Borisov?! Noi am trecut de ea cu Steaua, dar a avut o bară în minutul 2, după ce unul centrase chiar de pe partea mea”
“Ne-au speriat ce bine jucau, noi îi văzuserăm pe o casetă care ne-a păcălit, noroc că au dat gol Zaharia şi, apoi, Rică Neaga”
"Victor Piţurcă mi-a făcut un mare bine, practic mi-o schimbat cariera. Din mijlocaş central m-o făcut fundaş stînga şi am putut creşte."
"Daaa. Oi, păi, eram titular. Asta contează cel mai mult pentru un fotbalist, să fie titular. Nea Piţi a ştiut cum să mă ia şi a avut dreptate. Ca mijlocaş central nu aveam forţă fizică şi, cred, nici suficientă perspectivă a jocului. Ca fundaş ai mai mult timp de gîndire. Nu prea mult, depinde de adversar. Cînd am jucat împotriva lui Arsenal, cu Steaua, Doamne, ce ne-au făcut! Aveau 2-0 imediat, am crezut că ne dau 10. Dacă încercam şi jumătate de preluare veneau doi în alunecare. Crezi că lucrurile astea de fotbalist îi interesează pe oameni?"
"Păi, da, mie nu mai au ce să-mi facă! Chiar, acum sînt încă sub contract cu FC Utrecht şi-s unul dintre puţinii accidentaţi ai echipei."
"Cam 300.000 pe an. Net. Noroc că am negociat net, că impozitul în Olanda e de peste 50%. Oamenii plătesc şi cer înapoi servicii de la stat. Nimeni nu încalcă regulile, de la parcare la impozite. Plăteşti şi ceri!"
"Eu m-am bucurat mereu să vin chiar dacă am prins doar 8 meciuri. Şi cînd mă trimiteau în tribună am venit cu plăcere. Îmi mai ziceau prietenii că-s fraier, că de ce mă mai duc dacă nu prindeam nici banca, dar eu mă bucuram. Mai greu să joc în faţa lui Raţ, care face 90% dintre meciuri bune şi nici nu se accidentează aproape niciodată. Titular la echipă bună, superfotbalist!"
"Păi, văd şi eu discuţiile că nu e antrenor bun. Uitaţi-vă la cîţi tineri a descoperit el! Asta e mega greu, că mă gîndeam şi eu dacă o să fiu în stare să revin în fotbal să observ meciuri şi tineri. E foarte greu, credeţi-mă! Vezi un copil bun, am antrenat şi o grupă de puşti, aici, la Utrecht. Vedeam şi eu care-i bun, dar de unde ştii că va continua aşa peste ani? Poate se lasă! Prognoza este formidabil de grea! Dar Hagi are ochi, chiar dacă are şi o ambiţie mare, poate prea mare."
“Hagi vrea nu doar să cîştige, ci şi să facă echipa lui să joace într-un fel anume. E cel mai greu lucru din fotbal şi-ţi trebuie timp pentru asta!”
"Păi, n-a fost de vină Răzvan! Am făcut tot felul de erori stupide. Eu cred că Răzvan Lucescu este un antrenor excelent pregătit, mega sus. Poate prea sus pentru percepţia fotbalistului român."
“ce fotbal frumos joacă Barca”
“La ei contează mult şi omul, uitaţi-vă că fotbaliştii lor nu prea-s băgaţi în scandaluri!”
“Sînt mari vestiarele de la Naţional Arena?”
“Păi, contează!”
“Uite, aici, la Amsterdam ArenA, au cele mai mici vestiare din Olanda pentru oaspeţii lui Ajax. Ca să te timoreze! Te echipezi unul în genunchii celuilalt”
“am înţeles că a jucat bine cu Franţa” (Chiriches)
“Am fost colegi la Bihor” (Ovidiu Hoban)
“Hai, mai stai, că oricum n-ai hotel. E un NH în gara din Utrecht, aici a locuit şi nea Fane Iovan cînd a venit să mă observe la meciul cu… “
“bună echipă!” (Vasluiul) “grupă frumoasă şi grea în Europa League”
“pentru pasiunea ei, de-aia au iubit-o oamenii, asta e valabil şi la sportivi, şi la artişti” (Amy Winehouse)
“E bun şi are preţuri rezonabile” (lantul de hoteluri NH)
“Mestre, lîngă Veneţia, nu ştii unde-i Mestre?!”
“Ar fi nevoie să o adaptez cu rampe, bări, băi şi alte lucruri pentru situatia mea. Şi asta costă foarte mult. O parte din bani i-ar plăti asigurarea, cea pe care o am de la club, ca fotbalist. Asigurarea suportă nu doar costul spitalizării şi al tratamentului, ci şi o parte din amenajarea specială a casei. Dar m-am gîndit cu Maria că mai bine luăm una, poate un apartament, care să fie din prima mai adaptat nevoilor mele”

IV.
“Da, aşa e. Am fost în vizită la clinică, împreună cu echipa. Chiar aici erau copiii paralizaţi”
"Încearcă să ridici frîna de la pat, te rog! De acolo, de jos”
“Ăsta-i al meu”
“La început am avut un scaun care nu era dimensiunea mea şi, pentru că nu-mi puteam mişca nimic, nici măcar gîtul nu mă susţinea, alunecam mereu din el. O fost nasol! Da’ acum am un scaun bun, îl conduc cu mîna dreaptă, atît cît pot să o mişc, chiar şi fără să-mi controlez degetele”
“Dacă închid oamenii ăştia pe aici, vorbesc cu ei să-ţi dea şi ţie un pat în salon ca să mai putem vorbi”
“ce simplu a fost, jucam un 4 contra 4, m-am ciocnit cu putere de un coechipier şi gata!”
“Sînt într-o situaţie mega nasoală, dar am cîştigat unele lucruri. De pildă, răbdarea. Înainte, după trei zile de vacanţă, mă agitam. Acum rîd cînd îmi aduc aminte”
“Ori de cîte ori prind o zi cu puţin soare, îmi conduc căruţul electric în curtea clinicii şi stau la lumină. Stau ore întregi sub raze şi mă bucur”
“Merg acasă de trei săptămîni. La început, ne lua cu un taxi comun, special, pe mai mulţi accidentaţi şi dura cam mult drumul, că ne lăsa pe rînd. Apoi, patronul lui FC Utrecht, care are firmă de taxiuri, i-a dat Mariei un număr de telefon şi vine o maşină doar pentru noi”
“am fost o dată şi la supermarket, aici ai toate condiţiile, rampe, acces pentru căruţ, iar oamenii te tratează frumos”
“Sînt chiar de la firma unui băiat care a paralizat pe cînd avea 5 ani, dar s-a ţinut tare şi şi-a făcut o afacere pentru oameni ca el” (despre două asistente vin acasă ca să-l spele şi să-l ajute)
“În unele seri ne comandăm pizza de aici, de la un restaurant italian de lîngă clinică. Sau se duce Maria la McDonald’s şi ne ia ceva”
“Îmi plăceau, mai ales Coca-Cola beam destul de mult înainte. Acum am încercat, dar nu-mi fac prea bine pentru că, neputînd să-mi simt stomacul, probabil că apar ceva probleme acolo, înăuntru”
“E făcută din carne tocată, ca nişte mici”
“mă răsfaţă şi-mi oferă foarte multă iubire”
“tot ceea ce ne dorim este sănătate, să facem copii şi să fim mereu o familie fericită”
“mi-a zis un văr din Canada, care a venit să mă vadă, că am noroc cu războaiele din Irak şi din Afganistan, pentru că americanii investesc foarte mult în acest domeniu. Au mulţi infirmi răniţi în războaie şi vor avansa, probabil, în soluţii pentru coloană”
“Cînd om fost cu echipa să vizităm copiii de la clinică, mi s-o făcut milă, dar nu mi-am imaginat cu adevărat ce trăiesc. Acum m-am întors printre ei şi ştiu ce simt. Cam aşa ni se întîmplă în viaţă, ajungem să înţelegem cînd trăim”
"Multe lucruri le considerăm prea importante. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Eu, în situaţia mea, pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti."
"În Dumnezeu, acelaşi pentru noi toţi. Diferenţa de religie a născut războaie, dar, pentru mine, Dumnezeu e unul singur. Eu sînt greco-catolic, Maria este penticostală, dar ne rugăm împreună. Am fost la un pastor chiar aici, la un centru creştin mega renumit. Eu cred că toţi avem nevoie de Dumnezeu: creştini, budişti sau musulmani."
"Mă gîndeam. Cîteodată nu înţeleg de ce se întîmplă chestiile astea. Cel mai mult nu înţeleg la copii. Ce vină au ei? De ce se nasc aşa bolnavi, săracii? Că eu am avut, na, pot să zic că de ce am băgat alunecare?! Poţi să găseşti un motiv că m-am accidentat. Dar un copil care abia s-a născut?"
"Poate. Există Dumnezeu şi aicea nu e Raiul ca să fie toate bune şi frumoase. Da’ unele lucruri chiar nu merită să li se întîmple oamenilor respectivi. Accidente se pot întîmpla că e liberul arbitru şi te lasă Dumnezeu să faci şi ce gîndeşti! Dar apoi îţi mai dă o şansă."
"Auzi, înainte să pleci. Ai grijă de caiet. Dacă îl pierzi, o să trebuiască să mă mai asculţi încă o dată, de la început!"

Interviul va continua (si) maine. Cititi-l in continuare. Nu-l cititi cu mila. Nu-l cititi cu compasiune. Cititi-l cu bucurie. Cu bucuria de a va putea misca mai mult decat muschii deltoizi ai celor doua membre, cu bucuria de a lua masa in restaurant si altfel decat intr-un pat. Nu va mai intristati pentru toate prostiile. Nu merita. Viata merita traita, indiferent cum este ea. Intr-un cuvant, bucurati-va.