Conversaţii: Viata, asa cum este
Aici vă puteţi face auziţi, vă puteţi împărtaşi experienţele, puteţi discuta cu ceilalti, puteţi lansa noi subiecte de conversaţie.
|
 |
|
 |
In aceste zile vom fi 7 miliarde de oameni pe Pamant
|
Categorie: Viata, asa cum este |
Discuţie iniţiată de
Gabi |
|
(28 răspunsuri) | 2.231 afişări |
 |
În anul 1800, populaţia mondială atingea pentru prima dată recordul de 1 miliard de oameni. Două sute de ani mai târziu, pământul numără deja de şapte ori mai multe suflete. Astăzi este posibil să se fi născut deja copilul cu numărul 7 miliarde.
Zilele următoare populaţia Terrei va ajunge, pentru prima dată în istorie, la un număr de 7 miliarde de oameni. Copilul care va aduce omenirea la un asemenea record se va naşte, după toate probabilităţile, în China sau în India. Acestea sunt singurele ţări din lume cu peste un milliard de locuitori.
ONU a stabilit iniţial data de 31 octombrie pentru naşterea eveniment. Populaţia a crescut însă mult mai repede decât preconizau calculele, astfel că în următoarele câteva zile se va naşte copilul cu numărul 7 miliarde.
Se pare că şi puterea politică va creşte o dată cu populaţia, cele mai puternice ţări din lume fiind şi cele mai populate. În viitor, acestea vor fi India, China şi Brazilia. Acest lucru este remarcat de pe acum de europeni, care încep să piardă din influenţa la nivel global.
“Într-o lume cu 7 miliarde de oameni, noi, cei 500 de milioane de europeni, va trebui să rămânem uniţi”, spunea Angela Mekel, cancelarul german.
Nu suntem cam multi, deja ? :) Creşterea populaţiei înseamnă mai ales o presiune crescută asupra surselor de hrană şi de energie. |
 |
|
 |
 |
|
|
|
|