Efe

Îngere palid, îţi e mister
Cum că a lumei valuri şi şoapte
Este durere şi neagră noapte
Pe lângă cer?

Nu ştii tu, înger, oare să zbori,
Să laşi pământul, trista ruină?
De-ţi place cerul, a lui lumină,
De ce nu mori?

O, dar pământul încă te ţine
În nişte lanţuri ţesute-n rai.
Demult zburai tu în lumi senine ­
De nu iubeai.

nikko

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi.

kuliuzar

Vezi, rîndunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii —
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sînul tău, de sînul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Cînd ne plimbam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atîtea ori, de-atîtea ori!

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scîntei…
Dar, oricît ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mîndră decît orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Tîrzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Fr33zy

O, ramai...

"O, ramâi, ramâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult;

In al umbrei întuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taina
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzând piciorul gol

Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri".

Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinând;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit în câmp râzând.

Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?

amma

Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri
Si niciodata n-or sa vina iara,
Caci nu ma-ncinta azi cum ma miscara
Povesti si doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninara,
Abia-ntelese, pline de-ntelesuri -
Cu-a tale umbre azi in van ma-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfintit de sara.

Sa smuilg un sunet din trecutul vietii,
Sa fac, o, suflet, ca din nou sa tremuri
Cu mina mea in van pe lira lunec;

Pierdut e totu-n zarea tineretii
Si muta-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creste-n urma mea ... ma-ntunec!


                               Trecut-au anii ...

Efe

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

misterra

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

misterra

Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.

De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ,

Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.

Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţe capul tău
Se-ntoarce în zadar,

Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

eu.sonia

MAI AM UN SINGUR DOR

Mai am un singur dor:
În linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiti un pat
Din tinere ramuri.

Si nime-n urma mea
Nu-mi plânga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vânt,
Deasupra-mi teiul sfânt
Sa-si scuture creanga.
        

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zâmbeasca iar.
Va geme de patemi
Al marii aspru cânt...
Ci eu voi fi pamânt
În singuratate-mi.


(1883, decembrie)

eu.sonia

FLOARE ALBASTRA

Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vietii mele.

In zadar râuri de soare
Gramadesti-n a ta gândire
Si câmpiile asire
Si întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare �
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

Hai în codrul cu verdeata,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca sta sa se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Lânga balta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie
S-apoi cine treaba are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gât.

Pe carare-n bolti de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?

Inc-o gura si dispare...
Ca un stâlp eu stam în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!

................................................

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!

(1873, 1 aprilie)

misterra

La steaua care-a rasarit,
E-o cale-atat de lunga,
Ca miid e ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins in drum,
In departari albastre,
Si raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Incet pe cer se suie:
Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem si nu e.

Tot astfel cand al nostru dor,
Pieri in noapte-adanca,
Lumina stinsului amor,
Ne urmareste inca.

My all time favorite, am reprodus-o din minte, fara ajutorul google-ului. Cred ca e singura poezie de-a lui Eminescu pe care o pot recita din memorie la orice ora, chiar daca au trecut.... hmmm, multi ani de cand am invatat-o la scoala.

eu.sonia

o imagine mai fericita decat un portret - kitsch realizat de Balasa...n-ati gasit?

Fr33zy

De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Suntem tot mai departe deolalta amindoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec si inghet,
Când nute pierzi în zarea eternei dimineti.

nikko

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!


Va mai aduceti aminte?

rozalia1

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

rozalia1

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

ixirimdi

Iar colo, batrânul dascäl, cu-a lui haina roasa'n coate,
Intr-un calcul fara capat, tot socoate si socoate
........................
.......................
Uscativ asa cum este,gârbovit si de nimic,
Universul fara margini e in degetul lui mic

Fr33zy

Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un înger dintre oameni
In calea vietii mele iesi.

Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pâna-n poale
Plutesti ca visul de usor.

Din încretirea lungii rochii
Rasai ca marmura în loc -
S-atârna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasa blânda din povesti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arata cât de dulce esti,

Cât poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe vechi,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu-mbratisari de brate reci.

Deodata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinti:
E-ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.

Te duci, s-am înteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Ca te-am zarit e a mea vina
Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta în desert.

S-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana -
Unde te duci? Când o sa vii?

Efe

"Fără Eminescu am fi fost mai săraci şi mai altfel".

mambo

Dintre sute de catarge
Care lasa malurile,
Cate oare le vor sparge
Vanturile,valurile?

Dintre pasari calatoare,
Ce strabat pamanturile,
Cate-o sa le-nece oare
Valurile,vanturile?

De-i goni fie norocul,
Fie idealirile,
Te urmeaza in tot locul
Vanturile,valurile.

Nenteles ramane gandul
Ce-ti strabate canturile,
Zboara vecinic,inganandu-l
Valurile,vanturïle.

Cristian

Ce m-am speriat! Am crezut ca e un topic dedicat Stelei. :-s

mambo

Simplu.

drtelus

Ştiaţi că una din marile plăceri ale poetului era "să bată mingea pe toloacă"? :))))

drtelus

Cum a murit Eminescu? Ultimele ceasuri ale marelui poet, povestite de un martor ocular

hyster

Chiar nu avem alt poet? Ne-am oprit la el?

nikko

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.

ban.cristian.3

La steaua care-a rasarit
Marica si Bawab au venit