Bancul Zilei

fara_cont

În Berlin, Mohammad stă liniștit, ghemuit pe vine și scuipă pe jos printr-o gaură dintre dinți. Dintr-o dată apare o zână și spune:
- Sunt zâna social-liberal socialistă! Am venit la tine ca să-ți îndeplinesc trei dorințe!
- Uite, ce dinți am în gură! Vreau să-i am pe toți și reparați!
Nici n-a terminat bine Mohammad să rostească aceste cuvinte, că imediat a fost promulgată legea privind tratamentul si protetica gratuite pentru străinii asistați social, și gura lui a început să strălucească albă ca zăpada, cu un zâmbet ca de Hollywood.
- Mi-e dor cele patru neveste și cei cincisprezece copii, precum și de părinți, frați și surori, și încă de părinții, frații și surorile soțiilor mele! Vreau ca noi toți să locuim într-o vilă de lux și să avem o mulțime de bani!
Nu n-a terminat bine, că Mohammad s-a pomenit intr-o vila frumoasa! Pe masă era textul legii cu privire la reîntregirea familiei pentru străinii asistați social și multe chitanțe bancare cu informații despre beneficiile primite. Casa era complet mobilată și utilată cu aparatura electrică necesară, în conformitate cu Legea privind ajutorul pentru achiziționarea de mobilier și aparate de uz casnic, acordat străiniilor asistați social.
Fericit, Mohammad aproape nu știe ce să mai ceară zânei la ultima dorință. Și a rugat-o:
- Vreau să fiu un german adevărat și nu numai de cetățenie. Vreau să fiu blond cu ochi albaștri și ca numele meu să fie Fritz Schulz!
Înainte de a termina de spus, toate au dispărut, iar el însuși s-a pomenit iar ghemuit și scuipând pe jos, printre dinții găuriți.
- Ce s-a întâmplat? - a întrebat-o el pe zână.
- Nu ți-e rușine, domnule Schulz, să cerșiți de la stat? Trebuie să vă purtați singuri de grijă! Mergeți și căutați-vă un loc de muncă!