Bancul Zilei

Azi mi-am concediat asistentul (secretarul). De ce am făcut-o? .... Era ziua mea. Împlineam 37 de ani şi, să zicem, nu mă simţeam chiar aşa de bine. ... În acea dimineaţă, când m-am trezit, am mers la bucătărie să beau o cafea, aşteptându-mă ca soţul meu să îmi spună: "La mulţi ani, iubito!"... Dar nu mi-a zis nici măcar bună ziua... (ce dobitoc). Mi-am zis: "Na, ăsta-i bărbatul pe care-l merit..." Mă gândeam: "Copiii sigur îşi vor aminti", dar când au coborât la micul dejun, nici unul nu a zis nimic. Aşa că, am ieşit din casă destul de supărată, dar m-am simţit un pic mai bine când am intrat în birou şi asistentul meu mi-a zis: "Bună ziua, şefa. La mulţi ani!" În sfârşit! Cineva şi-a adus aminte... Am lucrat până pe la ora două, când asistentul meu a intrat la mine în birou spunându-mi: "Ştii, şefa, e o zi superbă, şi cum e ziua ta, am putea merge să mâncăm împreună... doar tu şi eu..." Am acceptat şi am mers într-un loc destul de intim. Ne-am simţit foarte bine, am râs, ne-am amuzat copios şi când să ne-ntoarcem, propuse: "Cum ne-am simţit atât de bine azi, mai bine nu mai mergem la birou. Hai mai bine la mine în apartament.. să bem ceva" "Bine!", am zis... şi am mers la el acasă. În timp ce serveam un Martini, îmi spuse: "Dacă nu te deranjează, o să merg până în cameră la mine să mă îmbrac mai comod..." "Bine, cum doreşti", i-am spus. După aproximativ 5 minute, ieşi din cameră cu un tort imens, cu 37 de lumânărele, urmat de soţul, fiii, prietenii mei, şi toţi colegii de la birou, cântându-mi: "Mulţi ani trăiască... mulţi ani trăiască..." Şi acolo eram eu: goală, fără sutien, fara chiloţei, întinsă pe canapeaua din sufragerie, aşteptându-l pe dobitocul asta! Ei... şi l-am concediat. Aşa ceva nu se face!!!...