Bancul Zilei

n_R_s

La urgente vine un medic proctolog cu mana blocata in fundul unui pacient. Medicul de garda:
- Colega, aici e spital, nu teatru de papusi!

fara_cont

Întrebări clasice, ale unui bărbat, din dimineaţa de după petrecerea de Revelion :
- Unde sunt?
- De ce?
- Cine e persoana care stă lângă mine în pat?
- De ce e dezbrăcată?
- De ce e bărbat?
- Al cui e poneiul ăsta din cameră?
- CUM ADICĂ 3 IANUARIE ?!?

fara_cont

Să nu fiți triști că n-aveți zăpadă...Nici aici, în Caraibe, nu a nins!

fara_cont

După ce a trecut de la Circulație la Mascați, Marian Godină a anunțat că anul ăsta se va însura.
Băi frate, ăsta chiar vrea să fie subaltern toată viața...

fara_cont

Eram cu prietena în pădure, voiam să ne-o tragem, când apare ursul.
În loc de se.x, am primit o Iabă...

fara_cont

- Salut, ce faci, deranjez?
- Cam da, mănânc!...
- Atunci ne auzim când termini.
- Ok, te sun după Sf. Ion!...

fara_cont

N-am încredere în cămile și, în general, în nicio ființă care rezistă mai mult de o săptămână fără băutură.

fara_cont

Un reporter in varf de munte ia interviu unui cioban:
- Bade, faine oi ai !!!
- Faine, dară ...
- Nu ti-e greu asa singur pe munte, ca te vad bărbat tanăr... in putere, spune bade sa auda si telespectatorii...
- Greu, dară...
- Cand iti vine chef de amor, ce faci, bade? sa audă si telespectatorii nostri...
- Pai, ce sa fac, iau o oaie, o intorc cu picioarele in sus si imi fac treaba cu ea, dară...
- Da, bade, daca tot o iei de ce n-o iei pe la spate, ce-o mai intorci ?!?
- Apăi pe gură cum s-o ţuc?

fara_cont

Some tourists in the Museum of Natural History are marveling at some dinosaur bones. One of them asks the guard, "Can you tell me how old the dinosaur bones are?"
The guard replies, "They are 65,000,011 years old."
"That's an awfully exact number," says the tourist. "How do you know their age so precisely?"
The guard answers, "Well, the dinosaur bones were sixty five million years old when I started working here, and that was eleven years ago."

fara_cont

Autoritățile, primele explicații după ce au fost luate prin surprindere de plecarea lui Mazăre din țară:
"Ne pregăteam să fim surprinse de venirea zăpezii, scuze!"

fara_cont

Imagine ataşată

fara_cont

...și fără gol primit, chiar!

fara_cont

A intrat azi dimineață un violator peste noi în casă și ne-a zis:
- Tu sau soția...îmi este indiferent!
I-am spus nevestei: - Dragă, nu stiu tu ce faci dar știi că eu nu pot întârzia la muncă!...

fara_cont

La vamă, la deschiderea portbagajului, vameşul stupefiat îi întreabă pe ocupanţii maşinii:
- A cui e mitraliera asta?
- Nu e a noastră!
- Dar a cui?
- A lui Kalashnikov!

fara_cont

Opriți încălzirea globală, că ne pierdem tradițiile, oameni buni!
N-am mai frecat cu zăpadă o fată de nu mai țin minte!...A trebuit s-o bag pe nevastă-mea un pic cu capul în congelator, dar nu e la fel.

pic_pic

Care sunt cei mai mari magicieni? Bărbații, f*t și dispar!

pic_pic

Intr-o zi... nu am mâncat vreo trei zile!

pic_pic

Alegere grea! ;P
Imagine ataşată

Anushka

- Vai, ce nas mare are soțul tău!
- Da, se îmbujorează femeia, dar să știi că nu-i adevărat.

maryjan

.......

De când am zărit-o prima dată, m-am gândit numai la ea. Nu era chiar normală și mă atrăgea ca o halbă de bere rece după o zi de muncă în plumb și spume de nervi la tipografia Universul.

Nu pot să spun de ce și cum s-a întâmplat exact. Cert e că îmi plăcea la nebunie. Asemenea specialitate de femeie nu mai întâlnisem. Pofteam la ea, ca la un salam adevărat, de Sibiu, așa cum numai în copilărie mai mâncam.

Mergea cu bărbia sus, era tot timpul cu ochii după statui, cariatide, ferestre, case de la 1800, acoperișuri, poduri, cupole. Nu se mai uita pe unde călca și adesea cădea în genunchi. Ce toantă!

*****

Fuga ei era ca un hohot de râs. Fugea de parcă râdea. Pentru că, femeia despre care scriu, fugea tot timpul, n-avea stare. Și când traversa strada, și când venea spre mine, și când pleca spre alții. Fugea…

La început am crezut că e dilie și că a uitat fierul de călcat în priză sau c-o bate tac-su, dacă întârzie acasă. Nu. Așa era ea. Fugea.

Acum am observat că face la fel, dar s-a mai liniștit un pic, pentru că nu vrea să-i dea un exemplu prost lui fiu-său. Aiurea! Parcă eu n-o cunosc? Pun pariu că atunci când e singură fuge iar!

*****

Ce era să fac? Îmi plăcea. Toată! De jos până sus. Îmi plăcea privirea ei care „vorbea”. Avea sute de feluri în care studia oamenii: ascuțit, galeș, pierit, uimit, încrâncenat, copilăros, țâfnos, mândru, gol, cu una dintre sprâncene ridicată în sus, privea în culori: albastru, roșu, alb, negru, cu ură și cu iubire.

*****

Mai târziu, după ce a fost a mea, mă târa prin cele mai penale crâșme de mahala, cele mai periculoase și mai de nedescris. Aveam inima cât un purice. Dacă sărea vreunul cu halba la noi?

Nu, nu era inconștientă, (sau poate că era!), dar zicea că „studiază” caractere, tipologii umane, vorbe, expresii, mutre, tatuaje, pentru texte. O înțelegeam, ce maica mă-sii! Prea era credibilă.

maryjan

Spre norocul nostru n-am pățit niciodată nimic, chiar dacă, într-o seară, a vărsat pe masa unei crâșme, din neatenție, vreo trei sticluțe cu mir de la Muntele Athos. O săptămână întreagă a mirosit a aripă de înger și-a crin în cloaca lui Satan, iar bețivii zâmbeau fericiți cu ochii-n televizor.

Cel mai mult o atrăgea zona Grivița, la cârciumioarele de la calea ferată, fără autorizație și cu WC afară, în spate. Avea ea o chemare spre sordid. Alte femei visau la sclipici, aur în urechi, restaurante de lux, Paris, vacanțe la Mediterană, Mercedes la scară și menajeră. Ei i se drapela de toate astea.

Era diferită total de toate gagicile de care mă îndrăgostisem până atunci. Roșcată, cu pielea albă și pistrui pe umeri, cu părul lung, mică de înălțime, purta blugi, bocanci, o geantă și un reportofon cu ușița paradită. (pe care-l păstrează și acum!).

*****

Primăvara lui 1998. Și eu eram mai tânăr.

Ea fuma Marlboro roșu cartonat, două pachete pe zi, era rea ca un junghi matinal, ca o durere de măsea, scârboasă, rece, îmbufnată, nu mă băga în seamă, abia dacă-mi vorbea când ne întâlneam pe la conferințele de presă. Cum s-o abordez?

Voiam să fie nevasta mea! Nevastă, nu amantă, nu iubită. Să fie cu mine mereu, s-o vadă lumea, s-o știu undeva, ascunsă, prin casă, s-o aud cum caută ceva, cum cântă, cum mă strigă, să aștept să-mi facă o cafea în care uită mereu câte lingurițe de cafea pune, să mă împiedic de pantofii ei mici, puși, frumos, la ușa de la intrare.

Dar visam cu grație, ca un zevzec erotoman. Tânăra era combinată deja cu un pletos șmecher, urmau să se căsătorească, făcuseră verighete, planuri de nuntă, iar eu, la rândul meu, eram însurat, aveam și un copil, păcătosul de mine…

Câte pietre trebuia să primesc în bot și-n cap pentru eroarea îngrozitoare de a mă fi îndrăgostit de această creatură ciudată? Câte blesteme și admonestări? Câte amenințări?

maryjan

Pârț. Fleacuri. Le-am primit cu bucurie pe toate. Eram nebun. Nu-mi păsa. Am divorțat. Oricum nu mă înțelegeam cu soția. Incompatibili.

*****

Nu m-am lăsat, până ce n-am reușit s-o aduc pe nebună în drumul meu, în casa mea, în viața mea! A fost un chin. Nu voia și gata!

La început, am ademenit-o ca pe pisici (ea e mai felină la caracter, așa…), i-am dat lapte rece, bere Ursus de la gheață, i-am cumpărat toate cărțile lui Cărtărescu, am dus-o la Teatrul Național, i-am pus pe deget un inel din argint, cu pietricele, am mângâiat-o pe orgoliu și pe tatuaje, i-am recitat Esenin în rusește, Dinescu, Argezi și Eminescu, m-am suit pe mese, am pus lăutarii să-i cânte NUMAI EI„ Avant de Mourir” în Cișmigiu.
Îi luceau ochișorii, dar a doua zi zgâria ușa ca motanii când se cer afară. Pleca. Avea „treabă”. Dispărea prin centrul Bucureștiului, ia-o de unde nu-i!

Dar câte nu i-am făcut?! Am plimbat-o pe la Colții Morarului, în Poiana Coștilei, i-am depănat povești adevărate despre statuile de pe clădirea Universității, i-am cântat Chopin la pian, până mi-au înțepenit încheieturile și m-au înjurat toți vecinii iubitori de Salam și Guță, am strâns, din cauza ei, zeci de boschetari de pe străzi, le-am dat bani, mâncare, hainele mele, m-am împrietenit cu ei, am scris despre ei, i-am făcut celebri pentru câteva ore, m-am lăsat târât prin toate casele vechi de la 1900, din cartierul evreiesc (iar avea treabă!), am dus-o în Templul Coral, apoi la cimitirul evreiesc, să găsim mormântul lui Hittler. La IML deja ne știau toți portarii, iar în cimitirul Bellu avem „abonament” săptămânal, vai de zilele mele! Nu mă plictiseam niciodată. Dar nici ea cu mine.

Doamne, iartă-mă, nu mai întâlnisem niciodată o muiere ca asta! Mă albise, mă scotea din minți, dar totuși o voiam lângă mine, așa tâmpită cum era. Ziceai că fusese zămislită c-o locomotivă Diesel, avea praf de mers în vene, sânge de nomad, ar fi plecat oriunde, oricând, numai să nu stea într-un loc.