misterra

RE:  :))
Eram sigura. Daca ai stii cat am editat mesajul ca sa evit ce faci tu acum... :P
De exemplu eu nu lucrez acasa (din principiu). Ei, pentru un job care imi place mult poate as face temporar acest compromis. As incerca sa ma inteleg cu persoane cu care poate nu m-as intelege in afara jobului. As renunta la pauzele scurte. Nu ma pot baga mai adanc pentru ca nu am fost pusa in situatie. Si cand am fost, era vorba de un job temporar si am deminsionat fara sa clipesc (stiu, o sa ma intrebi de situatie... era la primul job aici in Canada si colega cu care lucram direct a avut un acces de inferioritate, probabil pt ca lucra acolo de multi ani si eu am venit din prima pe o pozitie superioara. A avut probleme mari sa ma accepte la inceput, ulterior am reusit s ao convertesc. Dar cand a vazut ca incep sa urc si mi se ofera tot felul de sanse, i-a crescut iar tensiunea si a inceput sa ma sape cand nu eram acolo. Cand managerele magazinului mi-a imputat niste chestii false, le-am explicat cum sta situatia. Apoi si-au dat seama ca au abordat gresit problema si ca nu trebuiau sa inceapa prin a-mi crede colega. Dar era prea tarziu, a fost exact ce imi trebuia. In drum spre casa mi-am facut planul si a doua zi mi-am dat demisia. Una dintre managere a plans cand le-am anuntat, cealalta si-a inghitit cuvintele si nu a mai vorbit cu mine in ziua aia. Whatever. Asta e problema mea, in momentul in care ceva se strica si imi intra in minte primul gand ca nu mai imi place jobul, e gata, nu mai e cale de intoarcere,  nu imi mai gasesc locul si pun la punct planul de evadare.