Conversations: Romania, with lights and shadows
Here you can make yourself heard, you can share you experiences with other people and start new conversations.
|
 |
|
 |
"Spionii" din trafic: discuțiile dintre șoferi și agenții de circulație vor fi înregistrate
|
Category: Romania, with lights and shadows |
Talk started by
Gabi |
|
(27 answers) | 11.912 times displayed |
 |
Începând de ieri, 10 camere montate pe mașinile polițiștilor de la Circulație îi vor înregistra pe șoferii opriți în trafic, informeaza evz.ro.
„Camerele achiziționate recent de Poliția Rutieră vor fi montate pe mașinile din Arad, Hunedoara, Sibiu, Argeș, Dolj, Vâlcea, dar și pe Autostrada A1 București Pitești. Sunt prevăzute și cu microfoane care se vor afla la polițiști pentru a înregistra discuțiile dintre aceștia și șoferii opriți în trafic”, a declarat, pentru EVZ, comisarul Lucian Diniță, șeful Direcției Rutiere. Potrivit polițiștilor, aceste aparate vor fi montate pe oglinzile retrovizoare ale mașinilor și vor putea filma de la o distanță de 300 de metri. Ca urmare, șoferii opriți vor fi atenționați că vor fi înregistrați video și audio.
Înregistrările vor putea fi folosite şi în instanţă, în cazul proceselor prin care șoferii contestă amenzi primite în trafic.
Ministrul Traian Igaș a anunțat, în luna noiembrie, că Poliţia Rutieră este în plin proces de achiziție a 20 de camere video. „Acestea vor fi montate pe autoturismele de la Circulație și va fi un sistem ca în SUA pentru a fi înregistrat modul în care un polițist se adresează unui cetățean”, a declarat Igaș.
Totodată, a mai explicat Igaș, în acest fel se vor putea soluţiona mai uşor eventualele reclamaţii venite din partea unor şoferi nemulţumiţi de comportamentul poliţiştilor. Iar pe măsură ce bugetul va permite și proiectul va avea success, aceste camere vor fi montate și în secțiile de poliție pentru a putea fi înregistrate anchetele. Propunerea de achiziție a acestor camere video a fost făcută, în urmă cu mai mulți ani, de Asociația pentru Implementarea Democrației (AID).
|
 |
|
 |
 |
|
|
|
|