Iarna trecută am plecat în călătorie pe munte și ne-a prins un ger de au înghețat până și ciucurii de la căciuli. Din fericire am reușit să găsim cabana în care să ne refugiem. Am făcut focul și ne-am apucat să vorbim.
Într-un rucsac unul din noi avea bile de plastic, roșii și verzi. Era clar că o bilă verde e mai grea decât o bilă roșie (bilele erau la fel de mari, dar pereții de plastic ai celor verzi erau mai groși). Fără a avea la îndemână vreun cântar (eram pe munte), fără a avea vreun calculator, și mai ales fără net :) am reușit să aflăm de câte ori e mai grea o bilă verde față de una roșie.
Am pus un număr egal de bile albe și roșii într-o căciulă (după ce s-au dezghețat ciucurii) :) și am făcut un număr mare de extrageri, de fiecare dată punând bila extrasă la loc și amestecând. Extragerea am făcut-o mereu de la fundul căciulii, unde bilele mai grele (verzi) au probabilitatea mai mare de a fi.
Proporția dintre bilele verzi și roșii extrase nu a fost 50%-50%, ci a fost determinată de raportul de masă între ele.