Pe o masă sunt 3 pahare şi 10 monede (ca în figura alăturată). Puneţi toate monedele în cele 3 pahare, astfel încât în fiecare pahar să fie un număr impar de monede.
Este posibil?
A forma un număr par din 3 numere impare este imposibil.
Soluţia problemei se bazează pe dispunerea paharelor unul faţă de celalalt.
Din forma tronconică a paharelor, putem imagina o soluţie de genul celei din figură.
Adică, într-un pahar punem un număr par de monede. În acest pahar introducem un altul, în care se află un număr impar de monede, prin urmare, primul pahar va conţine suma dintre un număr par şi un număr impar de monede. Separat, se lasă cel de-al treilea pahar, care conţine un număr impar de monede. Distribuirea numărului de monede pe fiecare pahar, se face astfel încât toate cele 10 monede să fie folosite.
Un exemplu ar fi:
- în primul pahar se pune o monedă;
- în al doilea pahar se pun 2 monede, iar apoi se aşează primul pahar în cel de-al doilea, astfel încât putem spune că al doilea pahar conţine 3 monede;
- în al treilea pahar se pun restul de 7 monede.