Cândva, un castelan, care adeseori se războia cu vecinul său, a reuşit - printr-un şiretlic - să-l facă prizonier pe adversar împreună cu soţia şi fiul său. Castelanul şi-a zăvorât prizonierii într-un turn. Temniţa, situată la câţiva zeci de metri înălţime, nu avea decât o fereastră, prin care li se trimitea prizonierilor hrana, cu ajutorul unui scripete şi două coşuri. Când unul din coşuri atingea pământul, celălalt era sus, în dreptul ferestrei.

Văzând acest scripete, destul de solid pentru a rezista la o greutate de vreo 100 de kilograme, prizonierii au urzit un plan de evadare. La un studiu atent al scripetelui, ei au constatat că pot atinge nevătămaţi pământul numai atunci când greutatea celui care ar fi coborât într-unul din coşuri n-ar fi decât cu maximum 10 kilograme mai mare decât o contragreutate aşezată în celălalt coş; altfel, cel care cobora s-ar fi zdrobit.

Castelanul-prizonier avea 90 de kilograme, soţia sa 50, iar fiul său, 40. Cum au reuşit să evadeze toţi trei, ştiind că puteau folosi şi un bolovan de circa 30 de kilograme, aflat într-un ungher al temniţei?