Bancul Zilei

În lumea largă și la noi, e ziua femeii de lângă noi, de e mamă sau fiică, ori metamorfozată în soacră mare, mică, le doresc la fiecare un cer fără de nori, lângă acela care le-aduce astăzi flori și mulţi ani, fericire... fără ele n-am şti ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi, ce simte un bărbat, călcându-i neuronii în fiecare zi, mai des ca pantalonii, cum flacăra-i dogoare şi cât de exaltată e inima ce-i sare când soacra se arată și sângele-i cum fierbe şi tot e numai ape, de-a voastră gură dulce când caută să scape... că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă, îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă, ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască, s-apară cu buchete de Panciu sau Fetească și cin' l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă, să cadă-n noapte, zi, la altele în mreajă, sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace, când el e programat doar ca să se dezbrace, căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă, i-a dat Domnul cu sacul, noroc de o nevastă, făcută să apară, în prag, de soare plină, chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină, iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi, să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi și-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul, să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul, prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie și-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie... da' nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar, să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar, fiind ziua când EA, cât e viața de grea, i-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea, căci altfel, el confuz cum e de obicei, ar crede cum se vede, că toate-s ale ei!